Criterii discriminatorii la acordarea tratamentului cu Interferon

Administrator

în fiecare lună, pe lista celor bolnavi de hepatită de tip C sau B care așteaptă să primească tratament specific, cu Interferon, se adaugă noi nume. Zeci de persoane trag nădejde de mai multe luni, unele chiar de un an, să fie incluse în rîndul celor beneficiare de această terapie. Sînt lăsate să spere în zadar, deși multe s-au infectat ca urmare a unor manevre medicale greșite. „Am fost diagnosticat cu hepatită de tip C la începutul verii. Mai mult ca sigur m-am infectat cu acest virus în urma unui tratament stomatologic. Cu toate că nu este vina mea, mi se refuză accesul la tratamentul cu Interferon. Am depus dosarul la Casa de Sănătate, dar de aici mi-au răspuns că am obținut numai șase puncte față de minimum opt, pentru a fi introdus în tratament. Mi s-a spus că încă nu sînt în stadiul bolii care să-mi dea dreptul la această medicație. Cu alte cuvinte, eu trebuie să aștept să mă îmbolnăvesc mai tare, pentru ca să ajung printre cei care beneficiază de tratament!”, ni s-a plîns C.D., în vîrstă de 34 de ani, din Bacău.

Listă lungă de așteptare

La sfîrșitul lunii septembrie, numărul bolnavilor înscriși pe lista de așteptare ajunsese la 65. Unii dintre ei și-au depus dosarul pentru acordarea tratamentului specific, extrem de costisitor, încă din 2005. în numai o lună pe lista de așteptare s-au adăugat alte 19 nume, astfel că numărul total al celor care speră să primească undă verde a ajuns la 84. Și, ca și cum nu ar fi de ajuns că stau de atîta timp în așteptare, unii dintre ei trebuie să repete analizele medicale. „Acum a venit o precizare de la Casa Națională de Sănătate că nu se acceptă analize mai vechi de șase luni, pentru că după acest interval de timp nu mai sînt relevante. Doar la viremie (încărcătura de viruși-n.n.) valabilitatea este de un an”, ne-a declarat doctorul Mihai Ichim, medicul șef al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău.

Criterii inumane de triere a bolnavilor

în prezent, se află în tratament cu Interferon 68 de bolnavi. Pînă la începutul acestui an, aprobarea dosarelor se făcea în ordinea depunerii lor. Din 2006, însă, metodologia s-a schimbat total, la fel și criteriile de includere în tratament. Toate dosarele sînt analizate și aprobate de o comisie de medici specialiști a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Aceasta decide cine să intre în rîndul fericiților sau cine mai așteaptă. Mai întîi, însă, în funcție de vîrstă, valoarea transaminazei (una din analizele de sînge, hepatice) și a viremiei, de gradul de fibroză a ficatului, de vechimea dosarului pe lista de așteptare și dacă este vorba de o boală profesională, comisia medicală județeană de specialitate va da fiecărui bolnav un punctaj (scor). Dacă pînă acum nu se făcea nici un scor și toate dosarele medicale erau înaintate comisiei naționale pentru a le aviza, din acest an CAS Bacău trimite la București mai întîi punctajul obținut de fiecare bolnav. în raport de acest scor, comisia națională aprobă sau nu tratamentul cu Interferon. Decizia este transmisă CAS Bacău care înaintează apoi CNAS doar acele dosare ale cazurilor care au fost aprobate de comisia națională să urmeze tratamentul cu medicamentul amintit. „Noi trimitem lista cu toți pacienții la comisia națională. Acolo se ține cont, în primul rînd, de valorile probelor hepatice. Dacă ele sînt de cinci ori mai mari decît valoarea normală, pacientul va primi mai multe puncte. în cazul în care valorile sînt mai mici și punctajul va fi mai redus. într-adevăr, cei într-un stadiu mai avansat al bolii au mai multe șanse. Dar nu sînt admiși la tratamentul acesta bolnavii în fază terminală. Apoi, se are în vedere și vîrsta bolnavului. Un copil are prioritate la tratament, în schimb, pentru persoanele cu vîrsta peste 65 de ani scorul este mai mic. Sînt criterii foarte riguroase, stabilite de comisia națională, și de care noi trebuie să ținem cont. în funcție de aceste criterii bolnavul obține un punctaj, care nu poate fi greșit și nici modificat, pentru că la fiecare caz atașăm și documentele medicale. Ele sînt verificate atent de comisia națională. în momentul de față, Casa Județeană de Sănătate este intermediar, nu are nici o putere de decizie privind includerea bolnavilor în tratament”, afirmă doctorul Mihai Ichim, medicul-șef al CAS Bacău.

Fondurile sînt limitate

Decizia CNAS nu are altă explicație decît faptul că tratamentul este foarte scump. Costul pe un bolnav cu hepatită C se ridică la 2.000 euro/lună iar pe unul cu hepatită B, la 1.200-1.400 euro/lună. Terapia cu Intron (Interferon), medicamentul care dă cele mai bune rezultate în hepatita C, costă lunar pentru un singur bolnav 7.000 lei (70 milioane lei vechi). în cazul unei persoane cu hepatită C tratamentul durează un an iar al celei cu hepatită B, șase luni sau un an. Lunar se cheltuie cu tratamentul bolnavilor incluși în tratament aproape 400.000 lei (4 miliarde lei vechi). în primele nouă luni din acest an s-au consumat 3.219.469,98 lei (32.194.699.800 lei vechi). „Fondurile sînt limitate la nivel național. Dar, în același timp, trebuie să spunem că a sporit dramatic numărul cazurilor și în special în rîndul celor care sînt la o vîrstă destul de tînără”, a mai spus medicul-șef al CAS Bacău. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.