Auditoriul a ascultat liniștit seria comunicărilor orale despre „Bacovia și postmodernismul”. Discursurile din cadrul Colocviilor Revistei „Ateneu” s-au derulat în amifiteatrul C2 al Universității Bacău, sub privirile îngăduitoare ale studenților. Era și normal. Vorbeau oameni de litere, precum Mircea Aldulescu ori poetul Aurel Pantea. Cît de simbolist, postmodernist, transmodernist este Bacovia. Cîte variante de interpretare a poeziei sale există, unde ar trebui situat poetul băcăuan și cum trebuie privit el. Totul cu argumente și augumentări făcute de specialiști. Cu alte cuvinte, sarcină ușoară și pentru moderator, criticul Vasile Spiridon. Seninătatea întîlnirii a fost perturbată în clipa în care s-a ridicat la cuvînt impresionantul critic literar, la propriu și figurat, Alex Ștefănescu, prezentat de Vasile Spiridon drept „singurul român care l-a dat afară pe Gigi Becali dintr-o emisiune televizată”, făcînd referire la o ediție recentă a „Marilor Români” de pe TVR. Asocierea bruscă a celor două nume a stîrnit aplauzele tinerilor care, subit, au început să zîmbească. Integrat ușor în atmosferă, Alex Ștefănescu, cunoscut specialiștilor din paginile revistei „România literară”, pe care o conduce, iar tinerilor din cărțile pe care le-a scris, a luat-o ca la alfabet. A început cu ce înseamnă o carte bună, ce înseamnă un critic literar și așa mai departe. Nu s-a sfiit să atragă atenția nici asupra lecturilor pe care studenții le pot (sau nu) face. „în literatură nu există progres. Există mode. Valoarea o dă individualitatea. în literatură există multă impostură. La un tînăr există șansa ca, intrînd într-o librărie să cumpere o carte proastă și să creadă că tot ceea ce se scrie acum este prost. Nu este adevărat. Nu toată literatura este proastă. în secolul XIX și în prima parte a secolului XX, s-a făcut o selecție. Acum nu există încă o selecție”, a precizat, printre altele, criticul literar bucureștean.
Colocviul, început la orele prînzului, s-a încheiat după aproape trei ceasuri, cu două întrebări venite din sală. După care, oamenii de cultură s-au îndreptat spre Centrul Internațional „George Apostu”, unde s-a încheiat Colocviile revistei „Ateneu”. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.