Criticul literar Constantin Călin a împlinit vineri, 22 iunie, 67 de ani. L-am aflat – cum altfel? – lucrînd. „Nu vă dau exemplul meu, ci al unui critic literar important, Gheorghe Grigurcu. în 16 aprilie a împlinit 71 de ani. Spre seară, i-am dat un telefon să-l felicit. L-am găsit muncind. Mi-a spus că toată ziua a făcut corecturi la o carte de interviuri. Primise un număr de telefoane. Asta îl încîntase. âl mai încîntase că tocmai atunci publicase un articol despre Liiceanu. Voia să știe ce cred și i s-a părut o întîmplare norocoasă că părerea mea coincidea cu aceea a lui Gabriel Dimisianu”. Constantin Călin pregătește pentru tipar volumul „Gustul vieții”. Acesta va include texte, publicate în Revista de cultură „Ateneu” sau în Ziarul de Bacău, „revăzute, nițel, stilistic, completate cu exemple recente”. Criticul își dorește ceea ce spunea tatăl său în rugăciuni: sănătate și putere de muncă. „Pe atunci, mi se părea un pleonasm. Mă gîndeam că dacă ești sănătos ai și putere de muncă. Am descoperit că poți să fii fizic sănătos, dar să nu ai dispoziția, energia de a lucra. Puterea de a lucra înseamnă să ai o mobilizare specială”. âi urăm „La Mulți Ani!” și să i se îndeplinească dorința. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.