Secția Psihitarie a Spitalului Orășenesc Buhuși suferă patru ani, de cind a fost înființată, de o criză acută de personal. De la începutul acestei luni, ea a rămas aproape și fără singurul medic pe care îl avea. El a cîștigat concursul pentru ocuparea unui post vacant din secția cu același profil din Spitalul Județean de Urgență, astfel că acum la unitatea buhușeană desfășoară activitate cu jumătate de normă, adică trei zile pe săptămînă. Conform normativelor, la cele 60 de paturi pe care secția le are și 70 bolnavi internați în prezent, ar trebui să aibă între doi și patru medici. Ministerul Sănătății i-a aprobat doi, dar nici pe aceștia nu-i asigură. Față de norme, secția ar trebui să aibă și cel puțin 14 asistenți medicali, 23 infirmieri și șase îngrijitori. Ministerul a fost de acord cu numai 10, 9 și respectiv 2, dar și așa lipsește un asistent și un infirmier. „Nu avem nici portari și supraveghetori. Din aceștia din urmă ne-ar trebui minimum cinci, măcar unul pe tură. Pentru pază, folosim oamenii de la spital. Dar mult mai urgentă este rezolvarea problemei asistenței medicale. Bolnavii din această secție este bine să fie văzuți de medic în fiecare zi. Am solicitat la Autoritatea de Sănătate Publică să ne mai dea unul cu jumătate de normă. Așteptăm acum”, ne-a declarat doctorița Elena Mazilu, directorul Spitalului Orășenesc Buhuși. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.