Spitalele și medicii de familie din județ au primit, în sfîrșit, certificate tipizate pentru concedii medicale. Încă de la începutul acestui an, în județ s-a instalat o acută criză de certificate de concedii medicale și mulți băcăuani s-au văzut nevoiți să bată zilnic la porțile unităților medicale pentru actul care dovedește că au fost bolnavi. Aceste acte se aduc prin intermediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Bacău. Ele au fost primite însă cu țîrîita, fapt ce a generat această criză. „În ultimul timp, am mai primit certificate de concediu medical. E drept că formularele au venit în număr mic, cîte o sută – două, dar am rezolvat urgențele”, ne-a declarat medicul Cornelia Cojocaru, director la DSP Bacău. Cei mai afectați de lipsa tipizatelor sînt oamenii din mediul rural, deoarece formularele sînt acordate cu prioritate medicilor din oraș. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Criza certificatelor de concedii medicale s-a mai atenuat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.