Criză de formulare pentru concediile medicale

Redacția Ziarul de Bacău

• reprezentanții Direcției de Sănătate nu știu cînd se va rezolva problema • fără formulare, Casa de Pensii nu face nici o decontare

Băcăuanii care se îmbolnăvesc nu pot beneficia de banii de concediu medical. La această situație s-a ajuns din cauza lipsei de formulare tipizate de concedii medicale. Tot mai mulți bolnavi au ajuns să bată zilnic la ușa cabinetelor medicale sau la spital pentru a obține formularul care atestă că omul a fost într-adevăr bolnav, a fost tratat și a primit zile de repaus.

Violeta Gunea lucrează la Agricola Internațional. Ea s-a îmbolnăvit de plămîni la sfîrșitul anului trecut și de atunci umblă prin spital după certificatul de concediu medical pentru a-și lua banii. „Anul trecut, în noiembrie, m-am îmbolnavit foarte tare de plămîni. Am stat internată la Contagioase Adulți. M-am însănătoșit și de atunci umblu pe drumuri după certificatul de la doctor, ca să dovedesc la firmă că am fost în concediu și să îmi iau banii. Toți îmi spun să aștept, dar pînă cînd?”, ne-a declarat femeia de 40 de ani.

În situația ei sînt mii de băcăuani. Însă aceștia nu vor vedea prea curînd formularele de concediu. Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău nu dispune de aceste tipizate. „Instituția noastră a terminat aceste formulare și nici nu există șanse să primim prea curînd. Reprezentanții noștri care s-au deplasat la București și au fost informați că nu se mai tipăresc formulare, deoarece modelul va fi schimbat”, ne-a declarat medicul Cornelia Cojocaru, director la DSP Bacău.

Dacă pînă în prezent de această criză se loveau medicii de familie, care primeau formularele cu țîrîita, de acum vor avea de suferit și medicii din spitale, care nu vor mai putea elibera concedii medicale pentru bolnavii internați. Fără formularele de concediu medical, salariații bolnavi nu vor putea să își ridice banii pentru zilele de boală. Cea care face decontările este Casa de Pensii, dar instituția plătește indemnizația numai în baza acestui act. Conducerea DSP Bacău nu știe cînd vor fi aduse aceste formulare în Bacău. „Nu putem da un termen. În momentul în care Imprimeria Națională va tipări noul model de formular vom primi și noi, dar, deocamdată, nu știm cînd va fi acel moment”, a precizat directorul DSP Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.