Program împărțit între bibliotecile filială de cartier și sediul central din Parcul „Cancicov”, ori bibliotecari mutați de la o secție la alta, în funcție de necesități, sînt cîteva dintre efectele personalului redus care activează la Biblioteca Județeană „C. Sturdza” din Bacău. „Avem un deficit de personal, în sensul că, dacă ar fi să ne luăm după legislația de specialitate în vigoare, ar trebui ca biblioteca din Bacău să funcționeze cu număr dublu de personal. Avem în jur de 50 de angajați, iar necesarul s-ar situa în jurul cifrei 90. Cum acest lucru nu este posibil, trebuie să împart oamenii de la filiale pentru a putea lucra și la centru. De exemplu, biblioteca filială din strada Bicaz este deschisă două zile pe săptămînă, în timp ce în restul timpului bibliotecarii trebuie să lucreze la sediul central al instituției. Oamenii din zona Bicaz cunosc acest program al instituției. Chiar și așa ne descurcăm greu”, a declarat Silvia Tomescu, directorul Bibliotecii Județene „C. Sturdza” din Bacău. în opinia sa, singura șansa pentru ca lucrurile să decurgă normal ar fi să existe bani necesari, începînd cu anul 2007, pentru a se mai face angajări în domeniu. „Sperăm să fie suplimentări de buget anul viitor pentru a mai putea reduce din deficit”, a mai precizat directoarea Tomescu. Nu aceleași speranțe le întrezărește și conducerea Consiliului Județean Bacău, care deși cunoaște situația Bibliotecii, nu crede că vor exista ceva noutăți în viitorul apropiat. „Cred că în momentul de față, conform regulamentului UNESCO, Biblioteca Județeană are personalul la jumătate. Ar trebui să ne raportăm la această situație, mai ales că au doar 45 de angajați, cînd necesarul ar fi de 90. însă nu știu ce vom putea face, pentru că banii sînt cum sînt. N-avem cum să le dăm mai mult”, a precizat Victor Mitocaru, vicepreședintele Consiliului Județean. (Constantin GHERASIM)tul de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.