Cronometrul, principalul concurent al unei nevăzătoare

• la 40 de ani, Laura Damian este multiplă campioană balcanică la alergări • ea are în palmares 12 medalii obținute la diverse concursuri atletice internaționale și la popice • ea și-a pierdut vederea după 20 de ani de viață normală, iar acum zece ani a început să facă sport

Viața este pentru fiecare cel mai de preț lucru care ne-a fost dăruit. Și fiecare dintre noi și-o orînduiește după cum știe mai bine. Iar, din nefericire, foarte mulți prețuiesc anumite varuri venite de la natură doar atunci cînd le pierd. Nu ni se pare că sîntem cu nimic mai avantajați decît alții că vedem ori că auzim, că putem merge pe picioarele noastre și nu într-un căruț cu rotile. Puțini apreciază cu adevărat aceste lucruri. Cred că e absolut firesc să le aibă. Încep să le prețuiască abia atunci cînd le pierd.

Într-o situație de acest gen se află Laura Damian. Are 40 de ani și două decenii din viață a dus o viață normală, ca oricare dintre noi. Numai că, la un moment dat, femeia a orbit. Cauza: o boală de vedere care a evoluat foarte repede și, în scurt timp, Laura a orbit. „Boala și vestea că voi orbi m-au izbit cumplit. Mult timp nu puteam concepe că mie mi se întîmplă așa ceva. O bună bucată de timp m-am retras în mine și nu am mai comunicat cu prietenii. Am divorțat de primul soț și am rămas la Lăloaia, să-mi cresc singură copilul”, și-a început povestea Laura Damian. Timp de șase ani a stat singură în cartierul de la marginea orașului Comănești. Acum zece ani s-a integrat ca nevăzător tardiv în Asociația Nevăzătorilor din Bacău. A fost momentul care i-a dat un nou curs vieții.

Aici l-a cunoscut pe actualul ei soț, care a acceptat-o pe ea și pe copil și împreună au încercat o viață de familie. Tot la asociație și-a descoperit și o nouă pasiune – sportul. Încet, încet, după ani de antrenament, noua pasiune a Laurei s-a transformat într-un stil de viață. A cîștigat premii la numeroase concursuri naționale și internaționale. Laura Damian a participat la trei balcanide rezervate acestei categorii de persoane, iar rezultatele au fost pe măsură. „În ultimii șase ani am participat la trei balcaniade consecutiv. În 1996, în Bulgaria, am cîștigat două medalii de aur la 100 și 200 de metri plat, și argint la suliță. Balcaniada din 1998, din Iugoslavia, mi-a adus o medalie de aur la 100 de metri plat, argint la 200 de metri și bronz la aruncarea discului. La ultima balcaniadă la care am participat, cea din Grecia, în 2000, am cîștigat din nou două medalii de aur la sută și două sute de metri, dar și argint la disc”, ne spune despre performanțele ei nevăzătoarea din Lăloaia.

Anul acesta, Laura Damian trebuia să participe la Balcaniada de la Ankara, drept dat de calificarea ei, după rezultate, în lotul național. Numai că din cauza problemelor din Turcia, concursul a fost anulat. La Balcaniada din Grecia a fost singura femeie oarbă calificată din România și a mers la competiție alături de nouă băieți care au același handicap ca și ea. La cei 40 de ani, Laura Damian este deținătoarea celor mai bune recorduri balcanice din atletism la această categorie. Pentru a demonstra că sportul pentru ea înseamnă respect de sine, la ultima balcaniadă, Laura Damian a renunțat să participe la aruncarea suliței, pentru că era singura competitoare. Și nu și-a dorit să cîștige fără să aibă adversari. Cariera de atletă în lumea nevăzătorilor nu aduce mari beneficii materiale, ci din contră, implică multe cheltuieli și sacrificii. „Transportul se face pe bază de foi de drum. Diurna pentru o săptămînă de balcaniadă este de 50 de dolari. Premiile constau mai mult în diplome și felicitări. Mă descurc cu o prăjitură și un suc, iar restul banilor îi aduc acasă sau cumpăr suveniruri”, povestește Laura.

Deși este conștientă că răsplata pentru ceea ce face nu va fi, poate, niciodată cea meritată, Laura Damian continuă să pregătească intens pentru competiții. Și nu este deloc ușor. Ea trebuie să stea mult plecată de acasă, de lîngă cei dragi. Antrenametele le face la Bacău, pe Stadionul Municipal, cu profesorul Paul Deboveanu. „Plec de acasă la 5.00 dimineața, merg o oră pe jos pînă la cursă și de aici la Bacău. Antrenamentul durează două ore și jumătate, și programul cuprinde două pregătiri pe săptămînă, la care se adaugă uneori și sîmbăta și duminica. Acasă mai ajung după ora cinci seara. Uneori beau doar un suc toată ziua. Ca și cum nu era suficient tot acest chin, perioadele de antrenament pentru atletism și popice nu coincid. În martie și aprilie mă pregătesc pentru popice, iar în iunie – august pentru alergări. Marele meu noroc este că soțul mă înțelege și mă sprijină în această pasiune a mea”, recunoaște campiona.

Femeia nu este campioană numai la atlestism. Din 1992 încoace, în fiecare an a ieșit campioană națională la popice. Anul acesta și anul trecut a făcut parte din lotul național care a reprezentat țara noastră la campionatele europene de popice pe echipe. În 2001 a reușit o clasare pe locul patru, iar anul acesta a urcat pe a treia treaptă a podiumului. „După ce mi-am pierdut vederea, viața a devenit pentru mine o competiție zilnică. Sînt momente în care îmi aduc aminte de vremea în care vedeam. Acestea sînt cele mai critice perioade. Trebuie să lupt în primul rînd cu mine, să-mi demonstrez că pot face lucruri normale. Am învățat braille în trei săptămîni. Am scris proză și poezie și chiar am obținut două premii în concursurile rezervate nevăzătorilor”, vorbește Laura Damian despre perioadele ei de suferință și despre resorturile care au ajutat-o să treacă peste toate.

În timpul liber, Laura Damian este o gospodină model. Locuiește la casă și de aceea, dimineața, se ocupă de păsările din curte. Soțul ei o așteaptă în casă la cafeluța gata pregătită. Apoi urmează menajul: gătit, spălat, călcat, curățenie, lecțiile cu băiatul, aceleași activități pe care le poate face orice om normal. Pentru viitor ea nu își dorește decît să fie sănătoasă și să adune cît mai multe medalii din competiții. Fiindcă pentru Laura Diaconu competițiile au devenit o adevărată profesie. (Claudiu TĂNĂSESCU)