După ce a uimit Europa defilînd în grupa de calificare a Top Teams Cup de la Klagenfurt, fetele de la Știința Bacău joacă din nou astăzi în campionatul diviziei A1. Al doilea adversar: IOR București, formație care a acceptat să ia locul celor de la Poli Timișoara, care s-au retras în ultima clipă din competiția de elită a voleiului feminin. Antrenorul Florin Grapă are la dispoziție pentru partida de astăzi tot lotul, nici una din jucătorele Științei nefiind accidentată. Cît privește partida în sine, principalul băcăuancelor și al echipei naționale spune că doar o minune ar putea împiedica Știința să învingă. „Fără falsă modestie, nu cred că se pune învingătoarei în partida de mîine (astăzi, n.r.). Doar o minune ar putea face ca gazdele să cîștige”, ne-a declarat antrenorul Florin Grapă. în aceste condiții, e de așteptat ca Știința să-și treacă în cont o nouă victorie cu 3-0, singura problemă aflată în discuție fiind diferența de puncte care se va înregistra în cele trei seturi. Meciul cu IOR București face parte, de fapt, din etapa a III-a a întrecerii interne feminine, dar, amintim, Știința Bacău și-a amînat partida cu Metal Galați din etapa a II-a diviziei A1 pe motiv de lipsă a unui teren disponibil. La finalul săptămînii trecute, Sala Sporturilor din Bacău a fost găzduit întrecerile Campionatului național de gimnastică, ceea ce a dus la mînarea partidei cu Metal Galați. Programul complet al etapei: Penicilina Iași – Unic Piatra Neamț, Rapid AIBO – Dinamo Aedificia, U Jolidon Cluj – Argeș Volei Pitești, Metal Galați – CSU Tg. Mureș, IOR București – Știința Bacău. (Eduard CUCU)
de pus pe raster
Revenim în Top Teams Cup pe 26 octombrie
Calificată în „șaisprezecimile” Top Teams Cup de pe primul loc în grupa de calificare de la Klagenfurt (Austria), Știința Bacău va reveni în Europa pe 26 octombrie, cînd, de la ora 17,00, este programat să se dispute în Sala Sporturilor meciul cu Volero Zurich (Elveția). Amintim că din grupa băcăuancelor mai fac parte belgiencele de la Euphory Tongeren și polonezele de la Centrostal Palc Bydgoszcz, elevele lui Florin Grapă urmînd să joace cu fiecare dintre acestea în partide tur-retur. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.