Cu ochii peste gard

Afaceri ” la scară mică”…

• vînzătoarele de semințe din Chișinău (6)

Sosit de cîteva zile la Chișinău, cu ocazia unui simpozion de comunicări științifice organizat de Universitatea Tehnică din capitala basarabeană, îmi propusesem să vizitez cît mai mult, să iau contact nemijlocit cu realitatea din Moldova de la est de Prut. Era o zi însorită de mai a anului 2001. Venisem în parcul Ghidichici, situat la o distanță de 12 kilometri de Chișinău, spre nord – vest. Eram la o parcare din parc de unde se vedea plaja amenajată cu nisip de pe malul lacului Ghidichici. Lîngă mine se afla, ca de obicei, profesorul universitar chișinăuan Ion Carteputredă, ghidul meu de ocazie:
– Chișinăul este, poate, una dintre puținele capitale europene la care jumătate din teritoriu este constituit din spații verzi.
– într-adevăr, am remarcat abundența copacilor chiar și în zona centrală a orașului. Cînd am traversat orașul cu mașina dumneavoastră pentru a ajunge aici am avut impresia că străbat un parc nesfîrșit, presărat pe alocuri cu aglomerări de clădiri.
– în Chișinău sînt, în afară de acesta, încă vreo șapte parcuri: grădina publică Ștefan cel Mare și Sfînt, scuarul Mitropliei, Valea Morilor, Valea Trandafirulor, La Izvor, Alunelul și Rîșcani. Cel mai mare este parcul Ghidichici, care se întinde pe o suprafață de o mie de hectare și poate primi simultan 30 000 de vizitatori. A fost inaugurat în anii ’60.
– Apropo, de unde vine denumirea de Chișinău?
– Se pare că de la un izvor denumit „Chisanea” aflat pe malul rîului Bîc.
– Care este cea mai veche atestare documentară a Chișinăului?
– Părerile sînt împărțite. Se pare că cel mai vechi este un document din 1466 prin care Ștefan cel Mare și Sfînt a dat unchiului său, boierul Vlad, dreptul de administrare a Chișinăului.
… Ne apropiam de plajă. Pe alei, mai multe femei de toate vîrstele vindeau semințe de floarea-soarelui și de bostan. Marfa era așezată pe un ziar pus direct pe sol. Un pahar de sticlă plin „ochi” arăta potențialilor clienți o mostră cantitativă. Am reacționat instantaneu:
– Iată, profesore Carteputredă, unele diferențe dintre Moldova de la est și aceea de la vest de Prut.
– Care?
– în Bararabia vînzătoarele de semințe nu sînt „oacheșe”, iar paharele nu sînt din lemn, ca să nu se vadă fundul înălțat pentru a micșora substanțial cantitatea de semințe.
– La noi nu o să găsiți mulți țigani…
– Țigani, nu rromi?
– în moldovenește se spune țigani. Chiar și în limba rusă se spune „țiganî”. Dar, de acum înainte o să le spun rromi, ca în limba română.
– Continuați-vă ideea, vă rog, domnule Carteputredă.
– Cum spuneam, în Basarabia rromii nu mai sînt așa de numeroși, deoarece au plecat fie în Uniunea Europeană, fie la marile șantiere din Rusia siberiană, cum ar fi bogata regiune petrolieră din „Tiumeniskaia oblasti”, regiune situată aproape de cercul polar.
– Apropo. Iarna dintre anii 1988 și 1989 am petrecut-o la Kurgan, reședința regiunii Kurganskaia, situată imediat la sud de regiunea Tiumeniskaia, cînd temeratura cobora frecvent sub 25 de grade C. La tarabele în aer liber din piața centrală erau numai cîțiva vînzători înfofoliți în pături mițoase din lînă neagră. Cînd m-am apropiat am văzut că, de fapt, erau femei care vindeau, la pahar, semințe neprăjite de floarea soarelui…
– Și?
– Le-am întrebat într-o limbă rusă stîlcită, de le-am făcut să pufnească în rîs, de ce nu intră în hală, unde este mult mai cald. Nu mi-au răspuns imediat, ci au schimbat între ele cîteva vorbe, țineți-vă bine, românești.
– Erau românce?
– Erau niște basarabence drăguțe, dintr-un sat de lîngă Bălți. Le-am spus că sînt român și conversația s-a legat repede. Mi-au spus în românește că stau în tarabele de afară pentru că în timpul iernii nu se plătește taxă. Vindeau paharul plin de semințe cu 25 de copeici, iar pentru locul de la hotel plăteau două ruble pe zi. Lîngă ele aveau mai mulți saci plini cu semințe, pe care-i aduseseră de acasă cu trenul, inclusiv cu cel trans-siberian care trecea prin Kurgan. Se pare că afacerea aducea beneficii de vreme ce îndurau cumplitul ger siberian.
– Așa cîștigau și ele un ban, pentru că în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească era un șomaj la fel de mare ca și acum, sub guvernarea comunistă din Republica Moldova.
Am cumpărat, cu jumătate de leu moldovenesc, un pahar de semințe prăjite de floarea-soarelui. Vînzătoarele nu erau înfofolite ca cele din Siberia, ba, din contra, erau îmbăcate doar cu niște bluze subțiri, cu mîneci scurte. Niște mini-jupe completau ținuta. în plus, aveau părul auriu ca spicul de grîu, ca niște urmașe ale Mariei Rareș, celebra ibovnică a lui Ștefan cel Mare și Sfînt.
… Ne-am apropiat de plajă. începuse deja sezonul estival. Mirosea a trupuri încinse și a uleiuri de protecție contra radiației solare. Moda topless nu era interzisă în Basarabia. Profesorul Carteputredă s-a crezut inspirat:
– Să mergem în parcul Valea Trandafirilor ca să bem un pahar de vin la răcoarea restaurantului „Beciul vechi”.
– Eu aș bea o bere Jirilevskoe aici, la terasa de lîngă plajă, am opinat eu… (Doru CIUCESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!