Cu vălăretul, de la Vaslui la Bacău

Administrator

Despre migrația tradițiilor sau despre umblatul după bacșiș

Paștele este o sărbătoare liniștită în zona Bacăului, singura manifestare publică, stradală, consumîndu-se, pentru creștinii ortodocși, în noaptea de înviere, la biserică. De aceea, cînd în zorii primei zile de Paști – cînd încă nici nu ți-ai spălat somnul de pe ochi cu apa magică în care ai scăldat un ou roșu și bani să ai belșug în restul anului – o fanfară sparge liniștea străzii te întrebi de unde vine larma aceasta de An Nou.

O secvență ruptă parcă din filmele lui Kusturica se derulează pe strada Luceafărului. Cu o fanfară de țigani (termenul are poezia lui, oricît de politicaly correct ar fi «rromi») cîntînd „Fetele lu’ tata” și marșul de primire prin toate curțile ospitaliere. Notele săltărețe nu se îneacă în fumul de grătar, ba chiar mai cu foc îs zise cîntările parcă. Pe strada asta s-ar putea face o asociație a părinților cu copii plecați în străinătate. Acum, unele familii sînt fericite să-i aibă la masa de Paști, altele sînt mulțumite că i-au auzit măcar la telefon. Și bucuria aceasta se răsfrînge și asupra țiganilor misterioși care ies din curți cu ochii sclipind. âși pun pe metalul rece al instrumentelor de suflat buzele umezite, înfierbîntate de vinul gospodarului sau de untura bucății de miel primită ca răsplată și pleacă mai departe, spre a curta alte porți și alte inimi darnice.
Șeful este Neculai Manolache, toți cei șapte îi sînt fii sau gineri. Se învîrt în jurul meu demonstrativ supunînd aerul a cîntec cu clarinetul, trompeta, trombonul, saxofonul sau cu toba. „Asta e o tradiție de Paști din Vaslui, «vălăritu», spune Manolache. (Abia ne auzim. Ei cîntă înainte și oamenii se mai ivesc de după cîte un gard să înțeleagă de unde vine larma asta, de Paști, n.r.). Noi sîntem din Pungești, comuna Stejaru. Sîntem muzicanți din strămoși. Facem toate cîntările, de la toate formațiile populare. Pentru vin, bani, bacșiș”. Aflu că au venit cu autobuzul de la Vaslui, că au rude, spune Manolache, prin Bacău. âmi zice că pe nevasta lui o cheamă Ileana, s-o trec „acolo”. Mă întreabă dacă o să apară la Etno sau „măcar la Taraf” și par dezamăgiți că n-o să fie decît într-un ziar. Mă gîndesc naiv că poate o să vrea să mă răsplătească cu o cîntare, surpriză pentru ai mei. Dar afacerile sînt afaceri, pardon, tradiția e tradiție, și Manolache mă întreabă scurt: „Facem un program și-mi dai un bacșiș?” iar parcă de nici unde o pălărie neagră apare și mă îmbie la dărnicie cu căușul gol în sus.

Vălăretul, de fapt

Din informațiile oferite de Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Vaslui, „vălăretul” este „sinteza și, totodată, modul exemplar de performare a obiceiurilor de iarnă. (…) în circulație sînt mai multe variante și denumiri diferite – vălăret, vălărit, rîndurile, irozii, capra mare, damele, breslele, națiile etc. Toate definesc însă aceeași realitate folclorică”. Inițial vălăritul era o tradiție de primăvară, o parte dintre sate, majoritatea răzășești, practicînd vălăretul de Paște, ca pe un rit de fertilitate. De Paște, vălăretul se prezintă ca o fanfară sau un taraf care, împreună cu flăcăii satului, invită fetele la „a se înfrăți”.
în celelalte sate, majoritatea clăcășești, vălăretul se desfășoară de Anul Nou, în forma sa complexă, foarte rar și primăvara. Cu mai bine de o sută de ani în urmă, vălăretul, privit ca rit de fertilitate, includea purtarea unui miel abia născut în fruntea alaiului, udarea cu apa (mai tirziu, parfum) a fetelor, cufundarea chiar într-un rîu a celor prinși în cale de „valari”. De la vechea tradiție a vălăretului, care presupunea și scene cu mascați, scene de dans, cu tineri, moșnegi și femei în vîrstă, pe drumul de la ieri la azi, de la Vaslui, la Bacău, s-au pierdut multe și a ce a mai rămas e o ceată de țigani pricepuți la strunit instrumente de suflat, care în schimbul unor cîntări pretind bacșișuri cît mai motivante. (Laura HUIBAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.