Pensionarii vor primi pe viitor bani mai mulți la pensie. Această măsură a fost introdusă prin actul care modifică Legea pensiilor. Conform acestuia, la baza de calcul a pensiei vor fi luate în calcul toate sporurile care au fost obținute de pensionar în timpul muncii. „Pînă acum se luau în calcul la stabilirea cuantumului pensiei doar sporurile obținute după 1 aprilie 1992. Prin acceptarea tuturor sporurilor obținute în perioada lucrată, cu siguranță pensia se va mări. Astfel, dacă o persoană a avut un spor de 15%, cuantumul pensiei se va mări cu aproape același procent”, ne-a declarat Sergiu Huidici, director general adjunct la Casa Județeană de Pensii Bacău. (C.T.)
Cuantumul pensiilor va crește
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.