Culoarea hainelor te ajută să-i influențezi pe cei din jur

Administrator

De multe ori, trecem cu vederea foarte multe lucruri, ce par a nu ne transmite nimic, dar acest fapt e doar la exterior, pentru că dacă privim mai atent ne vom da seama că ele contribuie la echilibrul și succesul nostru. De multe ori, nu vedem decît partea de suprafață, fără să ne întrebăm „oare ce se ascunde sub aceasta?” De regulă, sînt lucruri banale, ce nu ne atrag atenția, ce le facem în mod automat. Un prim exemplu îl constituie culoarea hainelor pe care le alegem, fără să ținem seama de efectul și importanța lor asupra psihicului uman.
Culorile ne influiențează viața în foarte multe moduri: te simți într-un anumit mod atunci cînd ești îmbracat în negru și altfel atunci cînd porți o cămașă roșie! Dar iată care sînt mesajele pe care, involuntar sau conștient, le transmitem atunci cînd ne alegem îmbrăcămintea.
Negrul este folosit cînd avem ședințe, cînd trebuie să ne afirmăm sau să facem o bună impresie. Negrul iți dă putere și exprimă forța, dar dacă dorim să ne facem observați trebuie să asortăm clasicul costum negru cu acesorii în culori vii!
Roșul atrage atenția, creează o aură dinamică, te face să te simți încărcat cu energie pozitivă. Dacă ai o dispoziție proastă, încearacă să o pacălești prin vitaliatea stimulată de această culoare, chiar și un accesoriu poate produce efectul dorit!
Portocaliul este folosit cînd ai nevoie de un imbold care să te ajute să ieși din rutină. Această culoare stimulează creierul să încerce idei și lucruri noi. Foarte utile sînt și combinațiile dintre portocaliu cu alb sau galben, pentru a-ți schimba stilul de viață!
Galbenul este o culoare caldă, prietenoasă și comunicativă, care accentuează încrederea în sine. Folosește-o cînd vrei să creezi un dialog și să încurajezi o conversație. Nu o folosi în exces, poate avea și efecte negative!
Albastrul este asemenea mării și cerului, te ajută să te calmezi, să-ți focalizezi energia asupra unui examen sau lucrări: poate atenua chiar și conflictul dintre colegi, și discuțiile în contradictoriu!
Rozul este culoarea obținută în urma combinării dintre alb (puritate) și roșu (pasiune), ce dă o notă de inocență celui care o poartă, dar și de maturitate. Poartă roz cînd vrei să-ți arăți partea ludică a personalității tale! Culorile nu acționează numai, asupra psihicului individual, ci și al celui colectiv, așa că nu-ți mai alege hainele din reflex, ci încearcă să vezi mai mult decît culoare. (M.D.)dividual, ci și al celui colectiv, așa că nu-ți mai alege hainele din reflex

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.