Cum ne organizăm timpul?

Redacția Ziarul de Bacău

Odată cu începerea școlii apar și probleme legate de program. Liceul presupuneun program mai încărcat. Pentru a putea face față tuturor solicitărilor, este foarte important să știi cum să-ți organizezi timpul, astfel încît să te poți bucura din plin de tot ceea ce îți oferă viața de licean. În primul rînd, trebuie să cunoști regula de bază: oricît de multe ai avea de făcut, trebuie să ai timp și pentru tine. Nu se pune problema neglijării temelor, dar trebuie să îți adaptezi programul de lucru astfel încît să înveți, dar să te și distrezi. În mod obișnuit, ar trebui să ajungi acasă pe la ora trei după-amiază. Nu te sfătuiesc să pierzi prea mult timp cu colegii, și nici să dormi pe drum. Cu cît ajungi mai repede, cu atît șansele de a-ți termina lucrul mai devreme sînt mai mari. După ce mănînci, ar fi bine să te odihnești o jumătate de oră, dar nu mai mult.

După aceea, cu toate forțele înainte! Prima dată te uiți pe orarul de a doua zi. Știu că vei avea tendința să alegi cele mai ușoare teme pentru început, dar nu ar fi indicat. Gîndește-te că vei lăsa pentru final, cînd deja ești plictisit și obosit, cele mai grele probleme. Din cînd în cînd, ar fi bine să faci și cîte o pauză (dar nu prea des). Dacă reușești să termini de învățat pe la ora opt, înseamnă că ai o zi lejeră. În mod sigur nu va arăta la fel programul tău dacă știi că a doua zi ai una, două lucrări la cele mai „agreate” materii. Nu este exclus să intri în panică la un moment dat, că nu mai termini de făcut teme, ca să nu mai vorbim de învățat pentru lucrări. Dar trebuie să găsești o modalitate de a rezolva și această problemă. Probabil vei recurge la metoda temelor scrise în pauze. Nu e frumos, dar e sănătos! În orice caz, ar fi bine pentru tine să ai ceva făcut, ca să nu încasezi un doi pentru cîteva rînduri nescrise. Dacă ai colegi de treabă, ai șansa de a mai copia temele de la ei. Dar, ca să nu existe divergențe, puteți să faceți temele pe rînd. În ceea ce privește lucrările, probabil știi că, la nevoie, mai este o soluție: copiatul. Dar aceasta este indicată numai în caz de maximă necesitate.

Ar fi bine, totuși, ca, din cînd în cînd, să mai deschideți caietele și acasă, ca să nu vă treziți paraleli la sfîrșitul semestrului. Dacă aveți o zi mai lejeră, puteți să ieșiți în oraș. Atenție, însă, la orele la care vă întoarceți acasă. Nu uitați că a doua zi trebuie să vă treziți de dimineață. Cu puțin noroc, puteți să mai dormiți la prima oră în clasă (dacă aveți un prof „cumințel”). (Roxana POPA)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.