Din punct de vedere creștin-ortodox, sinucigașul are parte de o slujbă aparte. Dacă se dovedește că cel decedat a fost în deplinătatea facultăților mintale atunci cînd și-a pus capăt zilelor, ritualul de înmormîntare este oficiat într-o manieră deosebită. Astfel, nu se trag clopotele la biserică în semn de doliu pentru cel mort. Preotul care slujește nu se îmbracă cu toate veșmintele specifice (ci își pune doar epitrahilul). La căpătîiul răposatului se citesc doar cîteva rugăciuni de dezlegare și nu se cîntă deloc „veșnica pomenire”. În cazul în care sinucigașul nu este depus la vreo capelă nu se merge în procesiune, preotul așteptînd cortegiul funerar la cimitir. Spre deosebire de o înmormîntare normală, înaintea sinugicașului nu se merge cu prapurii, pictați cu chipurile sfinților. La cimitir, sinucigașul este dus direct la groapă, el nefiind băgat în biserică. După îngropare, numele celui sinucis nu mai poate fi pomenit la Sfînta Liturghie de către preot.
Acest ceremonial, pe lîngă faptul că este restrîns ca timp și gesturi liturgice, are și o dimensiune pedagogică prin aceea că li se arată celor vii cît de grav este păcatul sinuciderii, forma desăvîrșită de negare a vieții și, prin aceasta, a lui Dumnezeu.
Însă, în zilele noastre, cînd un preot vrea să respecte ritualul tradițional (în cazul în care este vorba de o sinucidere evidentă), se stîrnește mînia și oprobiul familiei, care dorește, măcar la sfîrșit, ca cel mort să aibă parte de cele creștinești, și dacă nu rezolvă nimic cu insistențele sau banii, se pot deplasa pînă la Episcopie, unde se poate obține (cîteodată) o dispensă. Adică o dezlegare pentru o slujbă de prohodire firească.
La Romano-Catolici, întregul ritual de îngropare, în cazul sinucigașilor, se rezumă la o singură rugăciune, sau în unele cazuri lipsește și aceasta. Totul depinde de felul în care s-a sinucis individul, de ceea ce crede Biserica și nicidecum de verdictul poliției. Cel ce și-a pus singur capăt zilelor nu mai este luat de acasă cu preot, după cum se practică în mod obișnuit, ci este dus direct la groapă, fără a fi depus nici măcar în capelă. Liturghia nu mai este oficiată cu recviem (cîntată), ci este simplificată prin cîteva cîntări de psalmi de către dascăl și recitarea unor rugăciuni specifice. Numele celui decedat nu mai este pomenit la Sfînta Liturghie și nici nu se ține predica la îngroparea acestuia. Sinucigașii sînt îngropați la marginea cimitirului, aceștia fiind într-un fel pedepsiți pentru păcatul săvîrșit. Pînă de curînd, în Moldova, nu se prezida nici o slujbă pentru sinucigași, actualul ritual fiind preluat din Ardeal. (Andreea CEASĂR, Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns