Bonurile valorice de încălzire, distribuite încă din luna octombrie de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie (DMSSF) Bacău, nu se aplică și apei calde menajere. „Aceste ajutoare se adresează familiilor ale căror venituri, per membru, nu depășesc lunar valoarea unui salariu minim pe economie. Un aspect ce trebuie să le fie clar solicitanților e că subvențiile vizează exclusiv încălzirea locuințelor și nu apa caldă, de care întreabă numeroși băcăuani”, ne-a declarat Ciprian Macovei, director adjunct DMMSF. De altfel, zilele acestea, instituția le va trimite beneficiarilor ultimele cupoane. „Este vorba de dosarele în care s-au strecurat greșeli ce au fost rectificate, precum și de situațiile în care oamenii au venit să ne anunțe de modificarea veniturilor, ce poate conduce la încadrarea lor într-o altă categorie de subvenție. în total, circa 600 de cazuri. Precizăm pentru cei care au primit cupoanele cu oarecare întîrziere că reducerea acționează din luna în care-a fost depusă cererea la noi și nu abia cînd sosesc bonurile la domiciliu”, a adăugat reprezentantul Direcției Muncii. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.