Centru de Recuperare Neuromotorie „Daniel” a fost, săptămîna trecută, gazda unei activități de training, parte a proiectului „Zbor fără aripi”, sprijinit de Uniunea Europeană. Proiectul își dorește să conducă la extinderea și îmbunătățirea serviciilor sociale, la prevenirea și combaterea marginalizării copiilor și tinerilor cu handicap neuro-motor. La cursurile susținute de reprezentanți ai Fundației de Sprijin Comunitar au fost 25 de participanți, invitați din rîndul specialiștilor din instituțiile guvernamentale atît din mediul urban, cît și din cinci comune limitrofe: Răcăciuni, Faraoani, Cleja, Nicolae Bălcescu și Valea Seacă. Training-ul a avut ca temă „Managementul organizațional”, abordînd totodată și problema integrării europene, profesori pentru cele predate fiind Gabriela Achihăi și Irina Avorniciței. „Cursul este foarte bine venit pentru noi, cei din mediul rural, pentru că înțelegem cum poate fi implementat un proiect. Este pentru prima dată cînd particip la un astfel de proiect. Este foarte folositor pentru nivelul comunității noastre. Avem nevoie de experiența celor din Bacău, avem nevoie să învățăm alternative”, ne-a declarat Victoria Iurașcă – referent social la primăria comunei Faraoani.
Finalitatea pe care aceste cursuri zilnice au urmărit-o este punerea în practică a unui proiect de finanțare, lucru ce vizează nu doar persoanele cu handicap neuro-motor, ci întreaga comunitate rurală. Dacă în mediul rural se simte o nevoie acută de astfel de „lecții”, orășenii au o părere elaborată privind această chestiune. „Fiecare dintre noi s-a regăsit în misiunea și scopul instituției pe care o reprezintă. Ne-am recunoscut printre simbolurile pe care ni le-am menționat reciproc”, este de părere Mărioara Popa, directorul centrului de recuperare „Daniel”. (Andreea ROȘCAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.