Mai multe organizații și firme din județul nostru au primit, recent, autorizația Direcției de Dialog, Familie și Solidaritate Socială (DDFSS) pentru a organiza cursuri de formare profesională pe profilul agenți de pază și ordine. Este vorba, potrivit unei note informative a direcției, de Fundația Constantin Brîncoveanu din Bacău și firmele SC Azia Security Systems SRL Bacău, SC Bronec International Company SRL și SC ProtGuard SRL din Onești.
O altă calificare pentru care numeroase organizații din zonă au solicitat și obținut autorizarea DDFSS este cea de operatori introducere, validare și prelucrare a datelor. Astfel de cursuri vor fi organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Școala de Studii Comerciale (SSC) și de societățile Moldo Consulting SRL Bacău, Mediagraf SRL Comănești și Multi-Net SRL Onești.
Alte autorizații acordate de DDFSS de la începutul acestui an vizează AJOFM (pentru cursuri de zugravi-ipsosari-tapetari-vopsitori, dulgheri-parchetari-tîmplari, operatori confecționeri industriali și zidari-pietrari-tencuitori), SSC (frizeri-coafori-manichiuriști-pedichiuriști, contabili, bucătari, ospătari, confecționeri articole din piele și înlocuitori, lucrători în piele și înlocuitori) și firmele băcăuane Floarea de Colț SRL (frizeri-coafori-manichiuriști-pedichiuriști și cosmeticieni), precum și Edsan Impex SRL și Dovalex SRL, pentru lucrători în comerț. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns