Aflată în acest moment în plin proces de reorganizare, activitatea Curții de Conturi va suferi, în următoarele luni, o serie de modificări. Una dintre schimbări vizează înființarea, la nivelul principalelor provincii, a unor centre zonale ale Curții de Conturi a României. în Moldova, centrul zonal al Curții de Conturi va fi stabilit la Bacău. Actuala clădire în care funcționează, în prezent, Camera de Conturi Bacău de pe lîngă Curtea de Conturi a României nu oferă, însă, suficient spațiu pentru găzduirea noilor activități, motiv pentru care s-a cerut sprijinul autorităților județene. Ca răspuns la această solicitare, consilierii județeni au aprobat, la sfîrșitul săptămînii trecute, efectuarea unui schimb de clădiri. Mai exact, în schimbul clădirii de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 5, în care funcționează în prezent Camera de Conturi Bacău, Consiliu Județean a cedat clădirea de pe strada Caișilor nr. 7, în care își are sediul Școala Populară de Arte și Meserii. Activitatea viitorului centru zonal al Curții de Conturi ar urma să se mute în clădirea de pe strada Caișilor, după ce aceasta va fi reamenajată în acest sens. După efectuarea acestui schimb, activitatea Școlii Populare de Arte și Meserii ar urma să se desfășoare fie în actualul sediu al Camerei de Conturi Bacău, fie într-o altă clădire ce va fi pusă la dispoziție de Consiliul Județean. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.