Cutremure, explozii și inundații la Onești

Redacția Ziarul de Bacău

• astăzi, Oneștiul va rămîne în beznă

Astăzi, 12 iunie, Inspectoratul de Protecție Civilă și Primăria Onești organizează un exercițiu de alarmare publică pe timp de noapte. Acțiunile se vor desfășura între orele 21.00 și 23.00. Furnizarea curentului electric va fi întreruptă pentru cîteva minute în întreg municipiul, iar polițiștii oneșteni vor opri circulația autovehiculelor. Cel puțin teoretic, cetățenii ar trebui să se deplaseze către adăposturile special amenajate, care vor fi verificate cu această ocazie de inspectorii de protecție civilă. „Cetățenii sînt rugați să-și păstreze calmul și să respecte indicațiile pe care le vor primi în acest interval de timp de la organele de ordine”, spune Ioan Negoiță, viceprimarul municipiului Onești.

Acțiunea face parte dintr-o serie de activități desfășurate în perioada 10-14 iunie de către Inspectoratul de Protecție Civilă al Municipiului Onești sub supravegherea unei comisii de control condusă de colonelul Luca Valentin, șeful Inspectoratului Județean Bacău. În zilele de luni și marți a avut loc un exercițiu de alarmare care a implicat conducerile comisiilor de protecție civilă din municipiu prin simularea mai multor calamități care s-ar putea abate asupra localității. S-au simulat, la nivel teoretic, cutremure, inundații și un atac aerian, cu efectele care urmează acestora: un rezervor de clor care cedează la Chimcomplex Borzezești, incendii la Rafo, clădiri dărîmate în oraș. Grupuri de cercetași au adus informații privind situația distrugerilor și a victimilor la sediul de comandă, unde comisiile specializate pe domenii de activitate (telecomunicații, energetic, pompieri, salvare, blocare-evacuare, mediu, etc) au încercat să găsească soluții pentru rezolvarea situației. Tot ieri a fost verificat și modulul în care unitățile economice care funcționează în localitate sînt pregătite pe linie de protecție civilă. (Romeo SĂLBATECU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.