Cuvîntul care demolează suflete

Florin CRĂCIUN

Puterea cuvîntului: de cîte ori n-am auzit și ne-am putut convinge de acest adevăr! „Să știți, cuvîntul este o ființă vie”, spunea un poet. Pe drept. Viu și vibrant, cuvîntul e magic, creează sau distruge, apropie sau dezbină, incintă sau întristează – pe scurt, ne modelează viața. Dar, ca tot ce e viu, e supus schimbării și, folosit în exces, se uzează. Cînd nu ține pasul cu fluxul mișcător al vieții, îmbătrînește și, pînă la urmă, moare sau încremenește în limba de lemn, golit de sevă, alterat. învațăm limba încă din copilărie, înainte de a gîndi și de a o înțelege, iar cuvintele ni se întipăresc în minte, preluînd emoțiile depuse de ființele apropiate nouă. Avem un vocabular personal, cu un „colorit” specific, conștient sau nu. Descoperim că aceleași cuvinte pot desemna realități diferite, și că pot fi interpretate diferit în funcție de relația noastră cu celălalt. Pentru asta, și pentru multe altele, nu lăsați cuvintele să vă folosească. Aveți grijă cum le folosiți. Și mai ales cum le primiți. încercați să vă conectați la ce este viu în celălalt, fără să judecați, să învinovățiți sau să criticați. Cuvintele ar trebui să ne ajute să ne îmbogățim viața, nu să o sărăcim sau să o urîțim.

Trăim în virtutea inerției, amăgindu-ne că am atins pragul fericirii dacă ne-am cumpărat o mașină străină, mîncăm la un restaurant unde merge protipendada sau am tras cu dinții de o mărire de salariu pe care am obținut-o în final. Chiar și cinismul, care ar trebui să fie o formă constructivă de luciditate, s-a transformat în răutate inutilă. Și asta pentru că tot ce ține de uman, lacrimi de bucurie sau durere, dor, disperare, neputință, sînt catalogate drept patetice. John Lennon a fost genial atunci cînd a spus că viața este ceea ce
se întîmplă cînd noi ne facem planuri de viitor. Prea am devenit cu toții mic-burghezi în aspirațiile noastre și pragmatici în sensul rușinos al cuvîntului. Singurul lucru care ne poate trezi la realitate este șocul. Ineditul, cu puterea lui, te poate face să vezi dincolo de lunecarea călduță în cotidian. Cîți bani să ai încît să-ți cumperi nemurirea? Cît de profesionist să fii încît să eviți maladiile? Mi-e teamă că n-avem scăpare. Umanul, cu bucuriile și necazurile lui, a fost întotdeauna mai puternic decît noi, oamenii, luați ca indivizi. Și atunci, ce putem face? Putem accepta evenimentele din jurul nostru, fără să avem moleșeala plăpîndă a fatalistului. Nu ne putem stăpîni tristețea atunci cînd vedem că facem mereu aceleași greșeli, fără să învățăm nimic din ele. Iar paradoxul care șochează cel mai mult este acela că numai moartea ne poate învăța cum să trăim.

Ce-am vrut cu acest editorial? Să încercăm să scoatem „inerția” din vocabularul și stilul existenței noastre. Lecții de viață ne sînt oferite cînd și cînd; nu le așteptați. Trăiți. Trăind!căpare. Umanul, cu bucuriile și necazurile lui, a fost

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!