Dan POPA
Investigații, integrare europeană sub semnul întrebării și în final, o aplicare 100% a măsurilor luate contra corupției, anunțată de însăși doamna Puwak. Cam așa arată, văzut prin obiectivul mass-mediei, „cazul Puwak”.
Dacă am fi avut de-a face cu o crimă și am fi fost anchetatori, pe lîngă arma crimei, pe lîngă autenticitatea sau falsul declarațiilor, ne-ar mai fi interesat ceva: motivația. Se pune așadar întrebarea de ce doamna cu pricina și familia ei s-au repezit cu atîta aviditate spre fondurile europene, cu dorința evidentă de a le muta, am zice neaoș, în propria bătătură. Ce știa doamna Puwak, în calitate de persoană responsabilă de integrarea europeană ? De ce era atît de necesar ca membrii de familie să devină viitoare persoane de conducere sau proprietari ai unei firme? Ce zile negre urmează?
Răspunsul era simplu: Urmează integrarea europenă, trîmbițată mai ceva ca „viitorul de aur” al patriei noastre. Acea unitate europeană în numele căreia va trebui să mergeți să votați, liberi dar manipulați discret de informațiile difuzate propagandistic, pentru ca cei din neamul Puwak și alții ca ei să aibă proprietatea garantată de constituție (ceea ce legalizează automat și toate furturile sau ingineriile financiare ale potentaților zilei și membrilor corupți ai partidului de guvernămînt). Acea unitate europeană în numele căreia veți da acordul ca străinii să cumpere ieftin valorile imobiliare, casele și terenurile din România, actualmente devalorizate treptat, odată cu moneda națională, cu acordul printre altele al persoanei care semnează pe bancnotele românești și nu numai al lui. Să fim bine înțeleși, n-am nimic împotriva acestei idei, de a vinde și cumpăra proprietăți în România DACĂ valorile pe piață ale terenurilor și imobilelor ar fi comparabile cu cele din restul Europei ȘI DACĂ veniturile medii ale populației ar fi comparabile cu media europeană. Din nefericire situația nu stă deloc așa. Chiar dacă prima problemă se va rezolva în timp de la sine, vînzătorii de proprietăți vor cere din ce în ce mai mult, sprijiniți și de băncile care vor împrumuta pe unii din cumpărători și vor oferi banii necesari, totuși a doua problemă nu se va rezolva. Chiar și ultima mărire, atît de necesară, a salariului minim pe economie (din România) a alertat organismele financiare internaționale care au criticat și protestat și nu e prima oară, din 1995 încoace cînd se întîmplă acest lucru. Concluzia, salariații vor accede greu la strîngerea de capital, iar singura șansă este să te faci patron, cu fonduri ciugulite de unde poți. Așa ceva știa doamna Puwak, deoarece citise presa și are măcar cunoștințe elementare de economie.
Ce mai putea să cunoască doamna Puwak? Cîteva efecte economice ale integrării europene. Deoarece încă din anii ’80, dezvoltarea întreprinderilor a început să se facă din ce în e mai mult cu fonduri strînse de pe piața de capital, acționarii (cei ce investesc prin cumpărarea de acțiuni – cei ce dau banii), valoarea acțiunilor (cu ce preț se vînd și se cumpără acțiunile – deoarece din tranzacții ies bani buni) și efectul deciziilor manageriale asupra acțiunilor (dacă ești director, ai și tu acțiuni și dacă greșești ca manager sărăcești și tu) împreună cu atragerea ori mișcarea capitalului au devenit cîteva dintre conceptele cheie în conducerea întreprinderilor. Ori aceasta din urmă, mișcarea mai ușoară a capitalului, e un efect prognozat al integrării europene.
Dar ce motiv ar avea capitalul unei întreprinderi străine să se mute în România și să producă aici bunuri sau servicii, să creeze aici locuri de muncă? Interesul este de a reduce costurile. Iar o parte consistentă din costuri sînt costurile de personal, pentru salarii. Directoratul și patronatul unei firme, împreună cu acționarii, sînt interesați de creșterea eficienței economice a investițiilor iar una din metode este reducerea de personal sau reducea salarizării personalului. Nu întîmplător firmele care au făcut reduceri masive de personal și cele care au obținut performanțe economice mari sînt, dacă te uiți prin clasamente, cam aceleași. De asemenea, veniturile directorilor pot să crească simultan cu eficientizarea întreprinderii (au asemenea clauze în contractele de angajare) deci, indirect, cu reducerea de personal sau mutarea afacerilor din țara de origine într-o țară cu salarii mici.
Un frumos exemplu al felului cum integrarea economică dintre două țări provoacă șomaj în țara de unde capitalul pleacă și locuri de muncă ceva mai multe dar foarte prost plătite (în țara unde ajunge) împreună cu concluzia: singurii care vor trăi mai bine sînt managerii corporațiilor și patronii, găsiți în cartea lui David C. Korten, „Lumea post corporatistă” (Editura Antet, 1999) în capitolul „Conturi internaționale echilibrate: capitalul național împotriva capitalului global” (p.54-55), paragraful fiind argumentat de „Teoria avantajelor comparative”, a economistului clasic David Ricardo. De altfel însuși scoțianul Adam Smith, cel care a enunțat teoria economiei de piață în lucrarea „Cercetare asupra naturii și cauzelor avuției națiunilor” enumera printre premisele unei economii de piață funcționale condiția: „Capitalul de investiție trebuie să rămînă în interiorul granițelor naționale, iar comerțul dintre țări trebuie să rămînă echilibrat.” (op.cit. p.42), aceasta fiind o garanție a funcționării economiei de piață și a creșterii avuției națiunii.
Concluzia: în vederea integrării europene e bine să devii patron bogat sau manager cu orice preț. Ceea ce doamna Puwak și familia, știind cum stau lucrurile, s-au grăbit să fie, nu conta pe banii cui.
Lasă un răspuns