Își propune să răspundă la întrebările „ce face ei”, „cine ete ei”, „unde este ei”, „părinții lor știe” și apoi la întrebarea fundamentală: „le dați ori nu le dați?”
Ca orice studiu care se respectă trebuie să spunem care e obiectul discuției noastre. Trecem în revistă cerșetorii și obiceiurile lor; apoi le corectăm pe ale noastre. Tocmai îi promisesem discuția aceasta vecinului, nea Nae, care vinerea trecută se bucura că făcuse un bine unuia la colțul pieții. Da’ cum să-i spun vecinului că aici s-a înșelat mai ceva ca la piață? Îl iau, deci, cu binișorul. Zău, nea Nae, rău e să fii sărac. Bătrînul confirmă. Așa e. Și Biblia zice să dai la săraci. Aici confirm eu. Hai să-ți spun ce-am pățit în tren deunăzi. A venit la mine un personaj îmbrăcat ca vai de lume, ori tuciuriu, ori murdar, cu o iconiță după el cerînd pomană în numele Domnului. Eu la auzul acelui nume trebuia să plătesc. De parcă Dumnezeu ar fi de vînzare. (Știți din Biblie cît de creștinească e fapta de a-l vinde pe Dumnezeu). Trecea de la un grup de patru scaune la altul și de la fiecare grup un călător se „sacrifica” dîndu-i care o fisă de 500, care una de-o mie, care o bancnotă de două. Mai nou, au început să-i pice și fise de 5.000. Greu trebuia să-i fie omului acela! Așa că m-am gîndit să-i calculez veniturile. Să le socotim împreună: să zicem că ia nu 5.000, nu două, ci, în medie, o mie la fiecare patru călători. Vagonul de tren are 98 de locuri, iar dacă mai sînt călători în picioare, depășește binișor suta de persoane. Să zicem o sută. Din care îi dau unul din patru, adică 25 de călători. Cîte o mie îi dau. Deci are 25.000 pe vagon. Uităm de vagoanele supraetajate. Acolo ar lua dublu. Trenul are, să zicem, zece vagoane. Deci, ia dintr-o plimbare prin tren 250.000 – un sfert de milion. Coboară apoi la capăt, mănîncă la Mc Donald’s, la birtul din gară sau la lactobarul din centru și se întoarce cu trenul următor. Ia alt sfert de milion. Deci jumătate de milion pe zi. Să zicem că lucrează așa 5-6 zile pe săptămînă. Deci cam între 20 și 25 de zile pe lună. Încasează zece sau 12 milioane jumătate pe lună. Și banii aceștia nu-s impozabili. Bani mai ceva ca leafa unui inspector de la fisc. Iată unde ajung milioanele! Acuma zi, nea Nae, cît ai pensia? Cîteva sute de mii, c-ai lucrat la CAP. Și e acela căruia îi dădui un ban, mai sărac decît dumneata?
Biblia zice să dai săracilor, nu șmecherilor.
Îl privesc pe nea Nae. A înmărmurit. Dacă ar fi pe stradă, mai că s-ar duce la cerșetor să-i ceară mia înapoi, să aibă și el, nea Nae, de-o țigară. Dar nu poate. Mă întrebă, candid: bine, dar omul cerea o bucată de pîine … ce era să facă? Îi răspund: O bucată de pîine să-i dai! Să fi văzut atunci comedie… Ce comedie? Cum ce comedie, nu ți-am povestit? Eram abonat cîndva la o cantină, pe vremea studiilor. Masa nu era chiar grozavă, dar coșul de pîine fiind mereu plin, luam două, trei felii la prînz, să le am pentru seară sau pentru dimineața următoare. O dată, la ieșirea din cantină dau peste o femeie îmbrobodită, semănînd c-o băbuță. Vîrsta adevărată nu i-o știu, că nu era să-i cer buletinul. Și am îndoieli că mi l-ar fi dat. „Dăăă și mie … dăăă și mie… N-am o bucată de pîineeee…”. Mă uit la ea, scot pîinea din servietă și i-o pun în mînă. Citesc în clipa următoare după chipul ei scîrbit că am greșit. Un trecător din partea locului mă lămurește că voia, probabil, bani de băutură.
Dar, zice vecinul, cînd vezi copiii aceia cu picioare tăiate, să nu le dai.. e capăt. Să le dai e creștinește. Îl întreb pe vecin dacă citește ziarul. Da, ziarul! Într-un număr am citit relatarea pățaniei unui copil, pus pe șina de tren de o șatră de țigani, tăiat de tren, apoi furat din spitalul unde fusese dus. Totul pentru a-l face viitor cerșetor profesionist. Deci, vecine, dacă acelui copil îi dai azi un ban, mîine un altul va fi schilodit, iar, dacă nu dă Dumnezeu să trăiască, va muri. Deci ești cel care dînd banul, încurajează schilodirea. Plătești cu banii tăi pe schiloditorii de copii. Creștinească faptă!
Bine, dar unii chiar sînt betegi, răniți… mai apucă să zică domnul Nae. Da’ da unde, îi răspund. Să-ți spun cum se face o bubă mare și inofensivă. Ia mata var nestins și amestecă-l cu carbid. Fă un pansament cu chestia aceasta și pune-ți-le pe picior. Cu apa din transpirație rezultă o reacție chimică ce arde pielea. Nu iartă nimic, nici pielea, nici microbii. Dacă vrei, poți îmbunătăți amestecul cu sodă caustică. Puțin, că aceea chiar arde tare. Rezultatul? O rană mare, urîtă, dar nepericuloasă. Doare nițel, dar ce nu face omul pentru zece milioane pe lună? Nu se va infecta. Dar va arăta groaznic. Perfectă pentru cerșit. Or mai fi și alte rețete mai noi. Nu scriu de alte substanțe, ca să nu dau altora idei.
Acum, nea Nae, hai să răspundem la întrebări: „Ce face ei?” Ne iau banii noștri. Mai bine ne facem pușculițele pentru nepoței decît să-i dăm lor. „Cine este ei?” Legal vorbind, sînt infractorii care beneficiază de foloase necuvenite. „Unde este ei?” În locurile publice, în piață, biserică, brutărie, stație de tramvai, pasaj sau alee de trecere. Oriunde trece multă lume. E esențial pentru „biznisul” lor. Îi poți recunoaște și după tonul văitat, specific, care face parte din primele lecții ale meseriei. Urechea umană este mai sensibilă la sunete de circa 1.000 de herți, pică banul. „Părinții știe?” Firește, se lucrează mînă în mînă, în familie. Cei mari asigură protecția și colectează banii. Copii capătă cel mult bani de-o înghețată. De lux, de aceea din care nu mănîcă decît rar copiii dumneavoastră.
La întrebarea fundamentală „Le dați ori nu le dați?” răspundeți dumneavoastră, cititorii. La întrebarea ce trucuri mai folosesc vă mai răspund eu în alt număr din Ziarul de Bacău.
Lasă un răspuns