~4 min lectură 5 comentarii

Dă-te, bă, jos!

Redacția Ziarul de Bacău

MADA1Zilele trecute – oh, de n-ar fi așa în fiecare zi! – în graba de a ajunge la locul stabilit, am luat un taxi. La nici 50 de metri de la pornire, am fost trași pe dreapta, iar un domn polițist s-a apropiat de noi și-a solicitat actele obișnuite, conducătorului auto. Se pare – zic asta pentru că eu chiar n-am fost atentă – că șoferul încălcase o regulă de circulație, respectiv neacordare de prioritate. „Actele la control! – a zis agentul de circulație, după ce și-a spus, de neînțeles, numele. Domnu’ V., știți de ce v-am oprit, nu? – a continuat, pe un ton ironic. De azi te las pieton!”. „Da, domnule polițist, cred că am greșit – a spus taximetristul, lăsați-mă să-mi duc clientul la destinație și mă întorc!”. În tot acest timp, eu stăteam cuminte în mașină, așteptând cu ochii pe ceas, presată de timp, să termine de scris domnul polițist procesul verbal. A revenit la mașina noastră și, pe un ton mizerabil, scuzată să-mi fie impertinența de a crede asta, i-a spus șoferului: „Da’, dă-te bă, jos din mașină, ce, ești boier?”…

În autobuz, cei mai mulți dintre controlorii de bilete sunt, aproape de fiecare dată, ca și domnul polițist de mai sus, foarte vigilenți. „De când mergi tu cu biletul ăsta?”, e întrebată agresiv o domnișoară care în fața mea încercase să-și composteze biletul, fără sorți de izbândă din cauza aparatului nefuncțional. Am simțit nevoia să intervin, eram, ca domnișoara în cauză și ca alte câteva persoane din același mijloc de transport, în aceeași situație. „Știți, nu merge aparatul de compostat!”. Răspunsul a venit ca o palmă peste ochi, din senin. „Păi nu merge, nu vezi că stă?”. Replică urmată de hăhăitul satisfăcut al colegului de breaslă…

La fel de vigilentă ca domnii de mai sus este, zi de zi, și o doamnă din clădirea în care se află și unul dintre locurile mele de muncă. Ușa, fiind de cele mai multe ori închisă la primele ore ale dimineții, sunt nevoită să sun la interfon. În aparat se aude ceva, un foșnet, dar nu înțeleg despre ce-i vorba. După două-trei minute, doamna apare: „Da’ de ce nu răspunzi la interfon când te întreb cine ești și nu te uiți la camera video?”. „|ăă, mă scuzați – zic -, dar n-am auzit decât un fâșâit și nu știu unde este camera”. „Ei, n-ai auzit, cum nu ai auzit? Uite aici, camera!”, răspunde, iar eu îi replic doar atât, ca unei cunoștințe vechi – lucrez de vreo doi ani în clădirea cu pricina, iar doamna e absurd să-mi spună că nu mă știe, deschizându-mi dimineață de dimineață ușa – „Bună dimineața!”.

La magazine, în restaurante, în spitale, în școli, la oficii poștale, în instituții în care te duci să-ți plătești dările la stat ești tratat, zi de zi, la fel, de cel puțin o persoană. Reciproca, desigur, e valabilă, se întâmplă adesea ca unui „funcționar” drăguț să-i răspundă nepoliticos vreun client! Nu-i așa că știți prea bine despre ce vorbesc? Indiferent că e vorba despre taximetriști, polițiști, controlori, recepționere, ospătari, vânzători, medici, profesori, funcționari, simpli cetățeni etc.? Și nu-i așa că vi se face lehamite, atât de lehamite uneori, încât refuzați să mai luați atitudine? Și mie…

Iar din toată povestea asta, ceea ce mă întristează cel mai mult este faptul că printre ei se numără și unii dintre cei mai vehemenți apărători de neam și purtători în cuvinte de dragoste de țară, batjocorindu-și, pe de altă parte, propriii copii prin neghiobia și lipsa de educație de care cei din urmă vor da, la rândul lor dovadă, peste ani.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Catalin
    17 ianuarie 2014, 10:45
    0

    ,,Da-te, ba, jos(…)”
    Sunt curios daca politistul i-a zis sa se dea jos cu sau fara cratima…

  2. d
    dan
    17 ianuarie 2014, 12:33
    0

    Fără, că cratima nu e baston să se predaea la şcoala de dat amenzi!!!

  3. M
    Miranda
    17 ianuarie 2014, 13:54
    0

    Daca taximetristul a incalcat legea…asta e….suporta consecintele!Nicaieri in Europa nu era lasat sa-si duca clientul mai departe pana nu i se aplica sanctiunea!Dar comportamentul „militianului” fata de client este grobian si reclamabil!Eu ma dadeam frumusel jos, il intrebam cum il cheama, ma ligitimam si apoi il reclamam!

  4. E
    Elena Botoc
    17 ianuarie 2014, 17:30
    0

    Stimata doamna,ignoranza se intalneste peste tot in lumea asta,dar mai grosolana ca la noi,n-o s-o vezi.scuzati-mi expresia dar cacatii astia de politisti au uitat ca-s platiti de popor???cum ajung un pic mai sus ca altii,cum uita de unde-a plecat.In Italia nu cobori jos si daca trebe te invita respectuos,sa-mi fi facut mie asa faceam cum a zis Miranda,il denuntam….

  5. a
    alex
    17 ianuarie 2014, 21:53
    0

    Scuzati-ma ca zic dar un aer de marlanie si de proasta crestere trece prin Bacau si prin vreo cateva locuri din Moldova, de fiecare data cand trec ca sofer prin Bacau ori nu mi se acorda prioritate, ori mi se vb pe un ton rastit si agramatical in locurile publice, sunt oameni si oameni nu generalizam, dar…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.