Dacă-i ordin, cu plăcere!

Administrator

Fără căruțe noaptea în comuna Blăgești
• căruțașii nu au voie să circule între orele 22.00 și 5.00 n Consiliul Local a interzis circulația căruțelor ca să nu se mai fure din pădure și de pe ogoarele oamenilor n culmea, în hotărîrea aleșilor locali nu se prevede nici o sancțiune, deși e adresată în special celor certați cu legea n oamenii din localitate sînt puși să facă de pază, cu rîndul

Căruțașii din Blăgești au grafic de circulație în comună. între zece seara și cinci dimineața, ei trebuie să își țină utilajele în bătătură, pentru că, în acest interval orar, circulația căruțelor a fost interzisă. „Este o hotărîrea a Consiliului Local care a vrut să diminueze furtul de lemne din pădure și a recoltelor oamenilor. La început, sătenii au strîmbat din nas, dar acum s-au obișnuit și nu mai comentează nimeni. Cei mai vehemenți erau cei pentru care s-a dat hotărîrea”, ne-a declarat Laurențiu Munteanu, primarul comunei Blăgești. Mai marele comunei a mai spus că această hotărîrea a fost luată împotriva persoanelor certate cu legea, destul de multe la nivelul comunei, mai ales în satele Valea lui Ion, Poiana Negustorului, dar și din Blăgești. Acestea, cum se făcea seară, înhămau telegarii la căruțe și se afundau în codri după lemne sau în mijlocul ogoarelor oamenilor de unde se înfruptau cu produse necuvenite și nemuncite. „La primărie aveam tot mai multe plîngeri de la localnici cum că li se fură lemnele și recolta. în plus, ce cautau căruțele la miezul nopții în pădure sau pe cîmp, că nimeni nu muncește la ora aia? Circulația a fost interzisă numai pentru căruțele care vin dinspre pădure sau dinspre cîmp. în mai, a fost aprobată această hotărîrea și de atunci au scăzut numărul plîngerilor și nivelul acestui tip de infracțiuni”, a precizat primarul Munteanu.
Consilierii locali nu au prevăzut în hotărîrea lor și sancțiunile pentru cei care sînt prinși că își scot utilajele din ogrăzi după zece seara. Un lucru este cert: cei care sînt prinși cu mîța în sac și căruța încărcată de „furăciuni” sînt dați pe mîna poliției, ceilalți, care au căruța goală sînt trimiși negreșit acasă. Mai mult, pentru ca hotărîrea să aibă efectele dorite, s-a pus la punct și sistemul de pază obștească. Fiecare cetățean face prin rotație, noaptea, de pază, pentru binele comunității.Primarul Munteanu mai speră că roadele acestei hotărîri se vor arăta mai ales în această perioadă, cînd va începe culesul porumbului.
Mai marii județului spun că decizia consilierilor locali din Blăgești este în regulă. „Dacă este hotărîre luată de Consiliul Local și au pus la punct sistemul de pază obșetască, atunci totul este legal”, ne-a declarat Gheorghe Hură, secretar general al Prefecturii Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.