Dacă Ministerul Finanțelor nu rezolvă problema creanței

Administrator

Rafo își poate închide porțile în două-trei săptămîni

• Sindicatul Rafinorul i-a solicitat ministrului Vosganian o audiență în această problemă n de două luni, nici un expert al ANAF nu a ajuns la Onești, cum s-a promis n rafinăria era pe punctul de a fi repornită

Sindicatul Rafinorul de la societatea Rafo Onești a solicitat ieri, 4 aprilie, o audiență de urgență la ministrul Economiei și Comerțului, Varujan Vosganian. „Am cerut domnului ministru – ne-a declarat liderul sindicatului, Marian Ion – să primească o delegație de la Rafo, formată din 3 – 5 persoane, pentru a-i prezenta noi date despre această societate. O facem în intenția de a cere ministrului Economiei, care în scurt timp ar putea fi și ministru de Finanțe, intervenția pentru a debloca criza prelungită în care este menținută societatea, din cauza reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice, care timp de 60 de zile nu au reușit angajarea unui expert care să precizeze dacă soluția avansată de firma Calder – A International cu privire la preluarea și achitarea creanței de la și către Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF este legală și dacă nu dezavantajează statul român și dacă statul nu ar încasa mai mult dacă ar scoate la licitație creanța sau ar vinde activele Rafo”. Liderul de sindicat spune că în condițiile în care în maxim 15 – 20 de zile nu se va ajunge la o soluție în cazul Rafo, acționarii acesteia pot lua hotărîrea de a trimite toți salariații în șomaj.

Conducerea organizației de sindicat de la Rafo i-a trimis ieri o scrisoare ministrului Vosganian, în numele celor 2.850 de salariați, și i-au reamintit că rafinăria, din motive care au ținut de latura financiară, a funcționat din 8 decembrie 2004, pînă pe 8 decembrie 2006, sub în baza unui Plan de reorganizare. Din decembrie 2006, Rafo se află tot sub incidența Planului de reorganizare, pînă la sfîrșitul acestui an, termen care poate fi scurtat, însă, în funcție de o hotărîre pe care acționarii o așteaptă de la Ministerul de Finanțe. „Pe toata durata Planului de reorganizare – se spune în scrisoare -, Rafo și-a îndeplinit absolut toate obligațiile financiare către bugetul consolidat al statului, furnizorii de servicii, în programele de dezvoltare, dar nu a reușit realizarea conversiei creanțelor în acțiuni, datorită opoziției ANAF, care nu a dorit realizarea conversiei, ci achitarea creanței, respectiv 206 milioane de dolari plus penalitățile și majorările aferente care au fost calculate în continuare după definitivarea și aprobarea tabelului final al creditorilor”.

Acționarii au promis investiții de 1,5 miliarde de dolari în Rafo

Din motive care au ținut de structura acționarului majoritar și prin opoziția Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, Rafo se află în staționare din luna iunie 2006, cu excepția perioadei septembrie – octombrie 2006, în care s-a efectuat revizia generală și în care s-au cheltuit peste 20 de milioane de dolari. Astfel, rafinăria a fost pregatită să funcționeze doi ani,la o încarcare de 3 milioane de tone de țiței pe an. De asemenea, Rafo este pregătită să funcționeze cu respectarea tuturor condițiilor de mediu și calitate, conform cerințelor Uniunii Europene. „Din punct de vedere social – spune Marian Ion -, situația în zonă este critică, avînd în vedere că aici sînt aproximativ 80.000 de locuitori a căroar existență a ținut și mai ține încă de activitatea care se desfășoară la nivelulul Platformei industriale Borzești”. Practic, la Chimcomplex mai lucrează 1.100 de salariați, din 8.500, Termocentrala Borzești 500 din 3.300, iar societatea Carom este în lichidare, acolo unde lucrau 5.000 de salariați. în zonă au apărut foarte puține noi unități, iar în jurul Rafo gravitează cel puțin jumătate din activitatea economică oneșteană. „Noi – spune Marian Ion – vrem ca Rafo să funcționeze, cu atît mai mult acum cînd și-a dovedit viabilitatea prin rezultatele Planului de reorganizare, cînd și-a achitat datoriile către AVAS și societatea Petrom și cînd a propus Ministerului de Finanțe preluarea și achitarea creanței. Rafo și-a realizat toate obligațiile și în Contractul de Privatizare, dar AVAS nu voiește a ridica gajul de pe acțiunile ei, tocmai cînd și-a găsit, în sfîrșit, un acționar care dorește să investească în ea, în următorii ani, peste 1,5 miliarde de dolari”.
Cu puțin timp în urmă, liderii de sindicat îi informau pe salariuați că administrația rafinăriei a anunțat iminenta repornire a instalațiilor, dar intenția de a reduce cu 15% numărul de personal. Pe de altă parte, tot cu puțin timp în urmă Varujan Vosganian a făcut o vizită „de partid” în Onești, dar nu a trecuit și pe la Rafo. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.