în curtea unui sătean izvorăște țiței
în ograda unui localnic din comuna Filipești a fost descoperit petrol. Ioan Niță s-a dus ieri dimineață la primăria din localitate, să anunțe că este pe cale să devină om bogat, pentru că în curtea lui izvorăște țițeiul. „Omul se plîngea de mai mult timp că are în curte o bucată de teren pe care nu putea planta nimic și nu creștea nici iarbă. S-a apucat să sape cu un hîrleț și, după ce a ajuns la o adîncime de 20 de centimetri, la suprafață a ieșit țiței. Ce mai, Dallas la Filipești!”, ne-a declarat Ioan Apostol, primarul comunei. Imediat ce s-a aflat vestea în sat, în curtea omului s-a adunat puhoi de lume, în frunte cu primarul și poliția. „I-am anunțat pe cei de la Mediu, care sînt la fața locului să examineze terenul, dar și pe cei de la Gaz Metan Roman, să stabilească dacă este vorba de o pungă de țiței”, a precizat primarul Apostol. în curtea lui Niță s-a săpat o groapă cu diametrul de doi metri și adîncimea de 20 centimetri și acum se așteaptă părerea specialiștilor, care vor da verdictul dacă este sau nu vorba de o pungă de petrol. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.