Judecata din urmă
Mihai BUZNEA
„Avem nevoie de o nouă credință” – ne spune concitadinul nostru Sorin Telimbeci în cuvîntul înainte al cărții pe care ne-o propune spre lectură acum, de Sărbătoarea creștinătății de pretutindeni – învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Am fi tentați să deducem că aceasta ne-ar putea-o da și „Călătoriile tînărului ânțelept” – „o carte scrisă de un autor român care se ridică la nivelul celor mai valoroase cărți ale literaturii mondiale. Zi cu zi (aceasta) ne poartă spre cunoaștere de sine și înțelepciune umană și divină, într-un stil personal unic, ce poate sta alături de scrierile lui Paulo Coelho și Kahlil Gilbran. Citiți-o și veți cunoaște o bucurie intelectuală și spirituală unică” – este de părere Monica Vișan, redactor la Editura For You, sub a cărei egidă apare lucrarea citată.
Trecînd peste afirmația categorică din introducere (consider că avem nevoie, mai degrabă, de revenirea la credința creștină în care ne-am născut, la valorile ei indubitabile, nicidecum de o nouă credință, într-o lume în care „ofertele” nu ne lipsesc, chiar ne asaltează), cît și peste aprecierea super-pozitivă din citatul preluat (lipsesc argumentele și comparațiile susținătoare), voi fi de acord că propunerea de lectură ce ni se face este una binevenită și de valoare. înseși mărturisirile autorului pot fi asociate ca dovezi: conținutul cărții sugerează deopotrivă o călătorie și un vis; sîntem în fața realității, dar și a ficțiunii; veți găsi răspunsuri la întrebări care cu siguranță vi le-ați pus de multe ori. „Speranța mea este ca această carte să vă folosească, să vă răspundă la întrebările fără răspuns, să vă conducă către adevărata libertate și, de ce nu, să vă ofere un vis mai mare ca oricare altul: visul de a merge pe drumul unde Totul Este Dragoste”.
Construcția cărții este una cu pretenții de originalitate, desfășurarea ei purtîndu-ne – prin intermediul conținutului celor două capitole – „Frica” și „Dragostea” -, într-o neîntreruptă călătorie de 365 de zile, cu sfîrșituri și începuturi ce sugerează – am putea spune – perpetua ființare. Căci cugetul nu este limitat de timp și spațiu, iar credința e (trebuie să fie) nemărginită. Fiecare zi își are, aici, o definire: prima – A înțelepciunii; a doua – A îndrăznelii; următoarele – A sentimentelor; A credinței; A libertății… pentru ca ultimele trei să fie consacrate: sensului călătoriei pe Pămînt, Marii Rugăminți, ultimei discuții – din care aflăm: „Și mai sigur decît această carte, este că te Iubesc Nebunește” (Doamne)! Spre a încheia astfel: „…nu aveam un vis măreț care să merite să îmi continui călătoria; însă acum am dobîndit acel vis și, în același timp, am eliminat și teribilele frici care îmi transformaseră viața într-un coșmar. Visul este să îmi continui călătoria, conform Ultimului Testament: Totul Este Dragoste”.
încercare de a afla răspunsuri la marile întrebări care ne frămîntă, de a ajunge la adevărurile eterne ale credinței și de a ni le explica, spre a le înțelege, cartea lui Sorin Telimbeci (în ipostaza de toate zilele – inginer și lider al sindicatului de la Chimcomplex Onești) se dorește a fi un îndrumar creștin pentru cei măcinați de îndoieli și conduși de ispită. Dar cei care vor emite judecata din urmă asupra ei sînteți dv., cititorii. conform Ultimului Testament: Totul Este Dragoste”.
încercare de a afla răspunsuri la marile în
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.