Toate cadrele didactice din instituțiile de învățămînt universitar și preuniversitar din județ se vor afla miercuri, 26 octombrie, într-o grevă de avertisment de două ore. Gheorghe Manole Chiriac, liderul Federației Sindicatelor Libere din învățămînt Bacău, spune că dascălii băcăuani încearcă în acest fel să protesteze față de intențiile actualilor guvernanți de a aloca pentru învățămînt un procent cu mult mai mic din Produsul Intern Brut față de cît s-au angajat în campania electorală. „în urmă cu un an, una din
principalele promisiuni făcute în campania electorală era alocarea
unui procent de șase la sută din Produsul Intern Brut (PIB) pentru
învățămînt. Acum, avem informații că în proiectul de buget,
procentul alocat învățămîntului abia dacă depășește cu puțin patru
la sută. Greva de avertisment de miercuri reprezintă cea de a doua etapă din clendarul acțiunilor de protest pe care federațiile sindicale din domeniu le-au demarat, de la începutul acestei luni, în toată
țara. Dacă proiectul va ajunge în Parlament tot cu șase la sută din PIB alocat învățămîntului se va recurge chiar la întreruperea procesului de învățămînt”, spune Gheorghe Manole Chiriac. Liderul FSLâ Bacău mai adaugă că pe lista de revendicări a sindicaliștilor din învățămînt se mai află o solicitare de rectificare de buget pentru finanțarea de bază a universităților cu sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor salariale din trimestrul patru din 2005, anularea Ordonanței de Urgență nr.63/2005 și acordarea premiului lunar de doi la sută, precum și a altor premii cuvenite conform contractelor colective de muncă. „Totodată, se poartă discuții și asupra promulgării Legii Salarizării din învățămînt prin care salariile să se dubleze pînă la data de 1 ianuarie 2007. în plus, considerăm că trebuie să fim făcuți parteneri în negocierea strategiei de descentralizare a învățămîntului preuniversitar, iar proiectul negociat trebuie să fie legiferat numai în condițiile alocării a șase la sută din PIB pentru învățămînt. Pe lista revendicărilor noastre se mai află menținerea titularizării în învățămînt, acordare de tichete de
masă și a unui fond pentru carte de specialitate și acces la internet, așa cum se întîmplă în toate statele civilizate din lume”, explică liderul FSLâ Bacău. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.