Evident, se poate spune într-o formă sau alta, că toate partidele emit declarații de intenții mai mult sau mai puțin asemănătoare. Este perfect adevărat, cu singura diferență, că toate aceste partide – cu reprezentare parlamentară – au avut multiple posibilități de a demonstra ceea ce știu, de-a transpune în viață programele și strategiile lor. Nimeni n-a cerut minuni peste noapte și s-a dovedit că populația e suficient de matură să sancționeze populismul și demagogia, că „materiale de construcție” perisabile, ce se găsesc pe toate drumurile în campania electorală, la prima ploaie a vieții de toate zilele, tot ceea ce e clădit pe minciună, se face praf, ca pantofii de hîrtie puși la vînzare de Pompe Funebre. Românii au început să-i cîntărească mai bine pe politicieni și sînt extrem de rare cazurile în care cineva care s-a dovedit a fi fanfaron, sau corupt, să mai revină pe prima scenă politică a țării, care este Parlamentul.
„I-am pus cruce și ăstuia” – spun oamenii simpli cu o expresie idiomatică veche de sute de ani, care la popoarele necreștine nu există, avînd în vedere că această cruce reprezintă nu numai un simbol al morții fizice la creștini, ci și un indicator al morții civile. În deplasările lor în teritoriu, politicienii vin și constată ceva, apoi comunică mai marilor lor ceea ce au constatat ei într-un moment de „iluminare”, se admiră în ziarele de a doua zi, sau la posturile de Televiziune, după care își văd de treaba lor. Numai că „treaba lor” este să rezolve ceea ce au constatat, dacă nu chiar să și prevină sursele de dezechilibru social care-ar putea să-și facă de cap în continuare, aidoma unei cangrene. La noi, la români, totul merge strună la nivel declarativ. Dar imediat după ce ia cineva taurul de coarne, turația motoarelor se reduce, tonul se înmoaie, intervin nuanțările, amînările și dezertările, iar dacă cel (cea) care a ridicat problema mai are proasta inspirație să insiste, devine suspect, e luat la ochi și banda ocultă se întoarce împotriva lui. Asemenea indivizi nu se mai luptă cu corupția, ci cu anticorupția.
Astfel, marii infractori ai României contemporane scapă basma curată, ba unii chiar ne țin și predici despre cinste, corectitudine și dreptate (ca la alegerile locale), iar uneori defilează cu tupeu pe la tot felul de baluri și reuniuni mondene, în timp ce acei care nu vor altceva decît respectarea Legii și promovarea unei democrații reale sînt satanizați de o presă necinstită, patronată și asmuțită chiar de către nababii corupției. În laboratoarele P.S.D-ului specializate în dezinformare și intoxicare, mereu se va născoci cîte ceva care să-i compromită pe oamenii de omenie și să-i țină în șah. Furnalele minciunilor merg în plin. Ard zi și noapte. Combustibilul lor este adevărul care trebuie mistificat, căci adevărul frige ca jarul. Problema României este că are prea multe doctrine politice, și rare ori cîte o doctrină morală. Din păcate, noi trăim în țara lui „cine țipă mai tare” și a hoților care strigă primii „hoții”! Secole de-a rîndul am vrut să fim moștenitorii Imperiului Bizantin, pentru ca numai după 14 ani de anarhie și triumf al forțelor malefice să pricepem că trebuie să ne resemnăm a fi doar moștenitorii Imperiului turcesc. La noi totul se vinde și se cumpără, inclusiv conștiințe. Totul se maculează, de la sfinții din icoane și pînă la instituțiile care dăinuie de veacuri: Biserica și Armata. Atunci cînd nu are ce să spună și ce să facă, fabrica de minciuni patronată de oameni fără simț moral, inventează orice împotriva Opoziției așa cum se întîmplă și-n ziua de astăzi. Toate acuzațiile aduse opoziției de unii intriganți au fost ridicole. Mai mult decît atît, folosirea abuzivă a împroșcării cu noroi s-a dovedit a fi un bumerang ce s-a întors împotriva calomniatorilor, care nu sînt altceva decît chibiții democrației occidentale. La noi, pojghița dintre democrație și anarhie e foarte subțire. Nici nu se poate vorbi de democrație atîta timp cît instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea libertății cetățenești, nu-și fac simțită prezența. Cît despre structurile mafiote care-și fac de cap în continuare nu merită să mai vorbim. Se simt ca peștele în apă. O democrație prost înțeleasă și aplicată în funcție de interesele unor clanuri, poate arunca în aer echilibru social, și așa destul de fragil! Procesul de acumulare a bogăției la un anumit pol social, și de generalizare a sărăciei, capătă dimensiuni monstruoase. Lumea spre care ne îndreptăm este crudă și cinică. Pînă unde se poate întinde coarda măsurilor antipopulare încă nu se știe, dar odată tot va plesni! La toate acestea, și la multe altele, ar trebui să reflecteze maeștri inventivi în deturnarea avarului din Cabinetul Năstase, dacă vor să mai fie… aleșii poporului! (Aurel BERARU)
Lasă un răspuns