Eu n-am auzit, pînă acum, nici un om care să admită că este imoral sau prost. Unele vicii și deficiențe mai sînt recunoscute, dar imoralitatea și prostia, nici în ruptul capului! Pe undeva, această „zonă gri” este explicabilă, avînd în vedere că noua societate încă nu s-a desprins, în totalitate, de vechea societate.
România, la ora actuală, este ca o nebuloasă care nu s-a solidificat încă, sau ca un vas care plutește în derivă în urma defecțiunilor intervenite. Nici un compartiment nu mai funcționează așa cum ar trebui, așa că nu trebuie să ne mai mirăm că am ajuns pe fundul prăpastiei, din toate punctele de vedere, căci asta s-a și dorit încă din perioada premergătoare evenimentelor din decembrie 1989. „Atentat reușit”, cum se spune în limbajul serviciilor secrete. Populația are tot mai puține repere morale la care să privească, pe care să le admire și să le urmeze. Încrengătura de abuzuri și ilegalități este atît de solidă, încît de fier să fii și tot riști să devii captiv în acest păienjeniș! Starea psihică a populației s-a degradat progresiv ajungînd la situații dramatice, cum ar fi deteriorarea relațiilor familiale și inter-umane, depresiile grave, cu corolarul lor nefast – sinuciderile etc. Zi și noapte aflăm din presă, de la posturile de radio și televiziune, dar mai ales din experiența noastră de viață, fiindcă nu trăim izolați, despre unele întîmplări și fenomene care conduc la barbarizarea societății românești. Nu insist asupra lor, le știți și dumneavoastră foarte bine. Șocul, însă, este înspăimîntător! Să zicem că noi îl suportăm într-o oarecare măsură, dar ne-am gîndit vreodată ce reverberații au asemenea atrocități în sufletele copiilor și nepoților noștri? În ce lume trăiesc ei și către ce lume îi îndreptăm?
Toate aceste scene de bestialitate, de crime săvîrșite cu cruzime, de violuri sadice, de răpiri de persoane, de tortură, de omucideri între părinți și copii și viceversa, ei bine, toate acestea nu prevestesc nimic bun. Ba dimpotrivă, promovează o cultură a violenței care ne descalifică iremediabil. Și nici măcar nu putem nutri speranța că noua generație care va veni după noi va fi mai bună și mai tolerantă, pentru că acești copii pot aplica și ei, la rîndul lor, ceea ce învață acum, pe fondul pasivității și lașității generale. Dar asta nu-i interesează pe cei care și-au pierdut sufletul! Această indiferență, care tinde să se generalizeze este cea mai grozavă primejdie care ne paște! Începem să ne obișnuim cu răul, începem să ne obișnuim cu neobișnuitul, să tragem obloanele sufletului pentru a deveni imuni la ceea ce vedem, și ne vedem de treburile noastre! Societatea românească a devenit o junglă din întunericul căreia pîndesc ochi de fiară.
Există două categorii de oameni, care aleargă bezmetic, zi și noapte: unii în goană după aur, alții în lupta pentru supraviețuire. Atunci cînd aceste cete se vor ciocni va fi un prăpăd mai mare decît cel din decembrie 1989! Mai mult ca sigur că va fi prima revoluție a secolului XXI!
Este o axiomă că durerea altora nu doare, dar prea ne-am abrutizat, prea am aruncat peste bord valorile care ne făcuseră renumiți pentru omenia noastră! Aici și Biserica își are partea sa de vină. Preoții să lase politica pe seama politicienilor și să-și îndeplinească misiunea lor de propovăduitori ai Cuvîntului Dumnezeiesc! Să mai pună stavilă poftelor nesățioase de înavuțire prin „onorarii” fabuloase, în special la înmormîntări, care au depășit orice imaginație, fapt ce a dat apă la moară unor secte religioase pentru a face o breșă destul de adîncă în rîndul ortodoxiei. Această breșă s-a putut realiza prin atacul asupra moravurilor preoților ei, care deși sînt plătiți de stat (cu salarii destul de bune), pentru serviciile religioase ce li se solicită ei (prin baremurile fixate) vor mai mult . Menirea lor nu este de a oficia numai în odăjdii scumpe la altar, ci mai ales de a readuce Biserica noastră la statutul ei de Biserică Apostolică, îndreptîndu-și chemarea duhovnicească asupra cămărilor sufletului bătut și el de grindină, al enoriașilor pe care-i păstoresc.
Reforma morală a poporului român este un proces lung și anevoios la care au contribuit, de-a lungul vremurilor, numeroși corifei ai civilizației noastre. Ceea ce se constată acum este întreruperea brutală, de aproape 15 ani, a acestui proces. Nivelul culturii promovate în presă, de posturile de radio și televiziune, în sălile de spectacol, la tot felul de festivaluri și parade, precum și în unele filme (așa zis artistice), este execrabil. Nonvalorile se simt în elementul lor. Ruinarea culturii naționale este în plin avînt. Nici folclorul nu a scăpat nepoluat. Prostul gust triumfă peste tot. Goya a pictat un tablou pe care l-a intitulat „Somnul rațiunii naște monștri”. Dar monștrii ce nasc? se pune întrebarea. Nasc mizerie, sărăcie, boli, degradare umană, umilință și moarte! Doamne ferește! (Aurel BERARU)
Lasă un răspuns