O singură familie datorează la întreținere peste 150 de milioane de lei
• familia Scorța nu a mai trecut pe la casieria asociației de peste patru ani • singurii bani care au mai ajuns la asociație au fost subvențiile de la stat • mizeria, gîndacii și apa care curge pe la toate robinetele îi terorizează pe vecini • pentru că nu sînt proprietari pe apartament, iar societatea care are în proprietate apartamentul a dat faliment, asociația nu are de la cine recupera debitele
O familie din municipiul Bacău a reușit performanța inegalabilă de a acumula la întreținere o datorie de peste 150 de milioane de lei. În apartamentul 13 de pe strada Milcov 128, scara B, locuiește familia Maria și Ion Scorța și cei 11 copii ai lor. Cele 13 suflete se îngrămădesc într-un apartament de sub 50 de metri pătrați, care arată jalnic: instalațiile sanitare din baie și bucătărie sînt distruse, spre disperarea vecinilor de la etajul întîi, care au în casă mucegaiul de două degete. Un miros greu, pătrunzător, care îți taie respirația, oprește orice pornire a unui străin binevoitor de a intra în casa familiei aciuate la periferia Bacăului. De fiecare dată cînd cineva din familia Scorța deschide ușa apartamenteului, vecinii sînt terorizați: mirosul de latrină și stătut răzbate din apartament, sufocînd chiar și cel mai „călit” locatar.
Disconfortul creat de mizerie și gîndacii care colcăie prin apartament și mai „migrează” pe la vecini nu sînt singurele necazuri pe care trebuie să le îndure locatarii din blocul de pe strada Milcov. Familia Scorța a atins un record de neegalat pînă acum în materie de datorii: trebuie să achite la Asociația de proprietari 40 Rîndunica, la care sînt arondați, nu mai puțin de 153.010.299 de lei, adică aproape 5.000 de dolari. Fișele de evidență a plăților de la asociație arată că familia Scorța nu a mai trecut pe la casierie de cel puțin patru ani de zile. La sfîrșitul anului 2001, familia trebuia să achite 50 de milioane de lei, la 31 decembrie 2002 soldul era de 80 de milioane de lei, iar la sfîrșitul lui 2003 datoria neachitată la asociație ajungea la 127 de milioane de lei. „Datoria familiei Scorța este cea mai mare înregistrată vreodată de vreun locatar din municipiul Bacău. Cred că, dincolo de sărăcia în care trăiesc cei 13 membrii ai familiei, un motiv pentru care s-a ajuns în această situație este și delăsarea și dezinteresul părinților”, ne-a declarat Doinița Huțu, consilier la Biroul Asociații de la Primăria Bacău.
Singurele plăți efecutate în contul datoriilor la întreținere ale familiei Scorța s-au făcut în perioada noiembrie 2001- martie 2002, cînd s-au plătit lunar cîte 200.000 de lei. Banii nu au fost achitați de familie, ci au fost virați de Primărie din salariul Mariei Scorța, care este angajată la spații verzi. De atunci, administratorul de la această asociație nu a făcut altceva decît să adune, lună de lună, la datoria de zeci de milioane de lei, alte restanțe. Nici un leuț plătit din buzunar, așa cum face toată lumea care trăiește la oraș. Cum în apartamentul în care apa curge ca la izvor nu sînt nici apometre, iar consumul este calculat în sistem paușal, facturile lunare au valori de milioane de lei. Spre exemplu, pentru luna octombrie 2003, factura a fost de 2,5 milioane de lei, iar pentru noiembrie, cînd a început furnizarea căldurii, facturile au sărit la șapte milioane de lei. Situația recuperării debitelor de la familia Scorța este cu atît mai delicată, cu cît soții Scorța nu sînt proprietarii apartamentului în care locuiesc de peste 20 de ani. „Apartamentul aparține unei firme, care între timp a fat faliment. Dacă trebuie să dea în judecată pe cineva, asociația trebuie să-și îndrepte atenția spre proprietar, pentru că nu le poate face nimic chiriașilor. Este o situație foarte delicată, pentru că la mijloc e vorba și de confortul și problemele celorlalți locatari, care pot rămîne fără căldură sau apă caldă din cauza familiei cu datorii. Nu știu cum se va încheia acest caz”, ne-a mai spus Doinița Huțu, care ieri s-a deplasat la locuința familiei Scorța, la solicitarea vecinilor din bloc.
În familia Scorța, singurul care muncește și aduce bani în casă, pe lîngă alocația copiilor ce merg la școală, este Maria Scorța. Soțul se plînge că este bolnav și nu poate munci, iar ca să treacă timpul mai repede, a devenit un împătimit al televovelelor, pentru că, din sărăcia lor, oamenii au găsit niște bani să achite la cablu. Fetele și băieții mai mari preferă să stea pe spinarea părinților, pentru că este prea rușinos să muncească la spații verzi. Soții Scorța se plîng că banii pe care îi cîșigă, inclusiv alocația copiilor, nu le ajung nici ca să pună mîncare pe masă la copii, darămite să mai achite și la asociație. Deoarece nimeni nu s-a înghesuit să îi ajute, așa cum se aștepta familia Scorța, după ce au apărut în paginile ziarului nostru, în urmă cu aproape un an și jumătate, ei refuză acum să deschidă ușa celor care încearcă să afle motivele care au făcut ca numai în cîțiva ani să ajungă la o datorie de 150 de milioane de lei numai la întreținere. Iar dacă vor continua tot așa, șansele ca datoria să ajungă la valori demne de Cartea Recordurilor sînt foarte mari. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns