• aceasta este suma cerută de băcăuană, prin intermediul OJPC, de la patronii de service-uri auto, firme care montează geam termopan și de hidroizolații sau magazine de aparate electronice și electrocasnice • la OJPC se fac și reclamații anonime pe care inspectorii nu au cum să le soluționeze
Băcăuanii care au fost înșelați de patronii de la care au cumpărat diferite obiecte au cerut sprijin Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC) din Bacău. O parte dintre aceștia au avut cîștig de cauză și au primit înapoi banii cheltuiți sau li s-au înlocuit bunurile cumpărate defecte. „În urma reclamațiilor primite și care s-au dovedit întemeiate, pe lîngă sancțiunile aplicate pentru încălcarea legislației în domeniul protecției consumatorului, s-a dispus măsura înlocuirii produsului respectiv sau returnarea banilor”, ne-a declarat Sorin Elisei, director executiv la OJPC Bacău.
De la începutul acestui an, la Protecția consumatorului au fost depuse 87 de reclamații ale clienților nemulțumiți de produsele sau serviciile furnizate de diferiți comercianți. Dintre acestea, 50 au fost întemeiate și, ca urmare, reclamanții au obținut înapoi suma de 76,5 milioane de lei. La OJPC Bacău au fost înaintate și reclamații neîntemeiate, din partea a 29 de băcăuani care au cerut despăgubiri, dar inspectorii OJPC Bacău nu au avut cum să îi ajute. Alte opt petiții au rămas nesoluționate, iar reclamanții nici nu vor avea șansa să primească ceva. „Cele opt reclamații sînt nesoluționabile din lipsa elementelor necesare cercetării. Reclamațiile fie sînt anonime, fie nu specifică obiectul, locul de unde acesta a fost cumpărat, dar în cele mai multe cazuri nu se specifică cine reclamă”, a precizat Sorin Elisei.
Gama de produse reclamate de băcăuani și pentru care aceștia au solicitat despăgubiri este variată, de la produse la prestări servicii. Băcăuanii care au apelat la ajutorul OJPC Bacău s-au plîns de calitatea necorespunzătoare a obiectelor electronice și electrocasnice, în general televizoare, calculatoare, roboți de bucătărie, cuptoare cu microunde, dar și de serviciile din diferite service-uri auto, servicii furnizate de firme de tîmplărie cu geam termopan sau societăți care se ocupă de hidroizolații. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns