Alexandru David a fost unul ndintre cei mai buni jucători băcăuani în acest retur. Deținător al banderolei de căpitan de echipă atunci cînd Fane Apostol al lipsit, jocul constant bun l-a propulsat pe Alex ca titular în „naționala” de tineret atît în meciul cu Olanda, cît și în cel cu Armenia. Meciurile pe bandă rulantă și-au spus însă, cuvîntul și problemele medicale nu s-au lăsat prea mult așteptate, David avînd de făcut față, înaintea ultimei etape de campionat, unei dureri la piciorul drept, după ce un armean l-a călcat sănătos cu crampoanele. în plus, o mai veche problemă cu spatele a început să fie resimțită pe fondul unui efort susținut, Alex recunoscînd zilele trecute că are nevoie de vacanță mai mult ca niciodată. O vacanță pe care o va dedica recuperării. Mai exact, pe 21 iunie, Alex va ajunge la o clinică din Leverkusen (Germania) pentru o serie de investigații medicale complete. „David este un jucător foarte important și ne gîndim în primul rînd la omul David, și apoi la jucătorul David”, a spus președintele GHeorghe Chivorchian. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.