Inegală. Aceasta ar fi caracterizarea pe care cei mai mulți ar indica-o pentru meciul Rapid – FCM Bacău, care se va disputa astăzi, cu începere de la ora 18,30, pe stadionul Giulești. Cu un joc care merge ca uns și cu jucători care au impresionat întreaga Europă, Rapidul a reintrat în lupta pentru titlu și, foarte probabil, nimeni din Giulești nu concepe ca Răzvan Lucescu și compania să se „împied ice” de ultima clasată. în aceste condiții, FCM Bacău merge în București în postura lui David care încearcă să-l doboare pe Goliath. „Este foarte greu, dar nu imposibil. Practic, nu avem ce pierde și nu ne rămîne altceva decît să jucăm pentru noi. Dimineață (ieri dimineață, n.r.) am avut o discuție tactică cu jucătorii și le-am explicat că avem șansele noastre și victorii așa-zis «suprinzătoare» apar, vezi victoria Iașiului la Steua în campionatul trecut. Este important să credem în șansa noastră”, a declarat antrenorul Cristi Popovici. David cel adevărat, adică Alexandru David, va lipsi, ca și Potorac și Ganea, din formația băcăuană, dar va reveni Spiridon. Altfel, președintele FCM, Gheorghe Chivorchian a mărturisit că „o victorie în Giulești ar fi cel mai frumos cadou pe care l-aș putea primi de ziua onomastică”, dar acesta s-ar mulțumi și cu un egal. Partida cu Rapid – FCM Bacău va fi arnbitrată de o brigadă compusă din Silviu Bogdan (Craiova), la centru, respectiv Pavel Ghelba (Tulcea) și Daniel Burloiu (Galați) la cele două tușe. Meciul va începe la ora 18,30 și va fi transmis în direct de postul Național TV. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.