De 15 ani printre gîndaci și rozătoare

A spune despre o femeie că este „șarmantă” înseamnă, din capul locului, să comiți un pleonasm. Care femeie nu este fermecătoare, dacă știi să o privești și, mai ales, să o admiri? Pe inginera Codrina Pilat trebuie să o privești, însă, într-un fel aparte pentru a înțelege mai mult. Este un lujer de fată – înaltă, subțire, delicată – și are niște ochi care te duc, vrînd-nevrînd, pe alte tărîmuri. Negri, migdalați, misterioși. Ochii ei spun cam totul despre ce i s-a întîmplat în viață, despre ce mai așteaptă de la ea. Ochii sînt oglinda sufletului, nu? Dar în sufletul inginerei de la Unitatea Fitosanitară din Bacău nu vezi, prin această fereastră, chiar pînă la capăt.
Am vorbit o singură dată cu ea mai pe îndelete. I-am scos greu vorbele, am descusut-o, cum se spune, cu insistență, dar și cu mare grijă. Ceva, acolo, în sufletul ei, fierbea. Am căutat-o pentru că am auzit că are o preocupare profesională mai rară. Trăiește și muncește, zilnic, printre bacterii, gîndaci și rozătoare. Ei, nu, să nu vă imaginați că la Unitatea Fitosanitară, cît de dichisit îl știu eu pe directorul Cezar Rădescu, al colcăi miriapozii, insectele de tot felul și șoarecii. Dimpotrivă! Dar Codrina Pilat se ocupă, prin natura profesiei pe care o are, aceea de inginer horticultor, de prognozarea bolilor și dăunătorilor în agricultură. Chiar așa se numește munca pe care o face: prognoză, diagnoză, avertizare și combaterea bolilor și dăunătorilor la culturile agricole, în plantațiile de pomi și de vii. Lucrează în stația Bacău pentru circa 30 de comune din județ și mai are doar patru omologi, la Moinești, Podu Turcului, Tîrgu Ocna și Sascut. Ce poate face acolo, deci? Observații, în primul rînd: de temperatură și umiditate, de atac asupra culturilor din partea dăunătorilor. Brrr, parcă și aud foșgăind printre frunze mii de gîndaci hidoși. Parcă și văd cozi zburlite de șobolani și șoareci de cîmp! Mi se face pielea ca de găină și nu mi-e oarecum să recunosc, pentru că și elefantului îi este frică de șoareci. O și întreb, pe Codrina: nu se teme de gîngăniile pe care le numără, meticulos, prin vii și livezi? Zîmbește a rîde – cum ar fi spus Sadoveanu -, fuge cu ochii într-o parte și recunoaște: de șoareci, da. Iar gîndacii pe care chiar nu-i suportă sînt numai cei de bucătărie. O înțeleg. într-o primăvară, săpam grădina și am dat cu hîrlețul peste un cuib de șoareci. Cinci-șase godăcei, de un roz pur, mi-au apărut în față, nici ochi nu aveau. Am sărit ca ars, dar nu m-am îndurat să-i omor. I-am acoperit la loc și m-am făcut că nu s-a întîmplat nimic.
Codrina este, însă, horticultoare. Cum de a ajuns la protecția plantelor? Algoritmul vieții – spune ea. Și-a dorit mult să lucreze în sere de flori, dar stagiatura a preferat-o, după facultate, undeva mai aproape de casă, pentru că este băcăuancă. Așa a ajuns, la Sihlea, în Vrancea, într-o fermă pentru culturi de cîmp. După doi ani, însă, s-a întors în Bacău, la Stațiunea de cercetări pomicole, unde șeful ei de acum, dr. Cezar Rădescu, o îndrumase la lucrarea de licență. Iar după alți doi ani, iat-o la fitosanitare. Nu regretă, dar nici nu-i pare bine. E un om ca toți ceilelați, spune, iar despre alte preocupări nu vorbește. âi place, totuși, să se plimbe, motiv pentru care face zilnic doi kilometri pe jos, între casă și serviciu. Și florile au soarta lor! (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!