S-au terminat banii pentru proteze medicale
• Casa de Sănătate nu mai are aproape nimic din cele 7,9 miliarde lei repartizate pentru acest an celor care au nevoie de proteze și dispozitive medicale n din cele peste o mie de cereri de pe lista de așteptare anul acesta a reușit să rezolve doar o mică parte n unii speră la o proteză sau un dispozitiv medical de aproape un an n conducerea Casei de Sănătate a solicitat dublarea bugetului, dar crede că nici așa nu va reuși să facă față cererilor
Criza fondurilor alocate din bugetul asigurărilor de sănătate pentru proteze, orteze și dispozitive medicale se adîncește din ce în ce mai mult, afectînd sute de persoane. Practic, nu este săptămînă în care, în ziua destinată audiențelor la directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău, acesta să nu fie asaltat de rugăminți de a urgenta rezolvarea unor cereri pentru o proteză auditivă ori de membre. Și ieri, miercuri, 7 iunie, dintre cei cinci care s-au înscris pentru a discuta direct cu doctorița Maria Tioc, președintele-director al CAS Bacău, trei au venit cu o asemenea doleanță.
„V-ați face o mare pomană cu femeia mea”
„Dacă i-ați da proteza auditivă de care are nevoie femeia mea, v-ați face o mare pomană. Nu mai aude deloc. Cînd îi spun cîte ceva trebuie să mă apropii de urechea ei. Altfel, nu înțelege ce-i zic. âmi este și mie greu, pentru că degeaba strig mai tare. Cînd i-a pus de probă o proteză, a zis că parcă s-a născut a doua oară. Vă rog, ajutați-mă”, insistă Constantin Bursuc, în vîrstă de 76 de ani, din Săucești. Maria Bursuc, soția bătrînului, are 75 de ani și o pensie de un milion de lei. La rîndul lui, bărbatul are o pensie de trei milioane lei. „I-aș cumpăra, dar costă scump o proteză. Mai avem și alte probleme. Și așa nu ne ajung banii”, mai spune bătrînul.
De aproape un an pe lista de așteptare
Femeia bătrînului așteaptă proteza încă din septembrie anul trecut, de atunci datînd cererea ei. între timp, actele medicale și-au pierdut valabilitatea. Acum, Maria Bursuc trebuie să meargă din nou la medic să-i facă audiograma. Doctorița Tioc îi promite bătrînului că în iulie vor fi bani și că femeia lui se va afla pe lista celor care vor fi rezolvați cu prioritate. Aceeași garanție i-a dat și unui comăneștean. Nu a venit la Bacău, a sunat la directorul Casei. T.B., din Comănești, are nevoie de o proteză de gambă convențională, pentru care a depus cerere din 29 septembrie 2005. Și el a fost inclus pe lista cazurilor care vor fi soluționate cu prioritate. Nu aceeași șansă va avea, însă, și cel de-al treilea. Cererea lui a fost adresată în urmă cu trei luni, ceea ce este prea puțin comparativ cu vechimea altor solicitări. „Mai sînt o mie înaintea lui”, i-a explicat doctorița Tioc celui care a venit în numele solicitantului.
Speranțele se pun în rectificare
Deși CAS Bacău a intrat în 2006 cu peste o mie de cereri pe lista de așteptare, unele datînd tocmai din 2004, pentru anul acesta a primit o sumă și mai mică decît a avut în 2005. Anul trecut a avut la dispoziție 11,4 miliarde lei, iar pentru 2006 i-au fost repartizate 7,9 miliarde de lei, deși a solicitat de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate să-i aloce măcar 11 miliarde lei. în 2005 a acordat 4.222 de proteze, orteze și dispozitive medicale. Din cele peste 1.000 de cereri de pe lista de așteptare doar o mică parte au fost rezolvate, în fiecare lună Casa înregistrînd cam alte 200 de cereri noi. „Multe dintre ele au fost cazuri urgente. Nu mai departe de zilele trecute, a trebuit să aprobăm două aparate de respirat fără de care oamenii în cauză mureau. Apoi, cînd este vorba de copii ori de persoane active, nu putem să amînăm pe nimeni. Așa că aproape am epuizat bugetul pe acest an. Presiunea este foarte mare. Acum sperăm în rectificarea de buget. Avem asigurări de la Casa Națională că în iulie vom mai primi o sumă. Am cerut încă 7,9 miliarde lei, dar și dacă ar fi de 10 ori mai mare bugetul, tot nu ar fi suficient la cîte cereri vin”, ne-a declarat doctorița Maria Tioc. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.