începe fiesta la volei feminin
• de astăzi și pînă duminică, la Piatra Neamț, patru echipe se vor înfrunta în primul turneu final pentru desemnarea campioanei naționale n Știința Bacău are toate șansele să repete performanța din 1999, cînd a urcat pe prima treaptă a podiumului
De astăzi încep cele 24 de meciuri decisive pentru stabilirea noii campioane a țării la volei feminin, titulatură la care aspiră patru echipe: Știința Bacău (vicecampioana de anul trecut), Rapid RAT București (campioana din 2004), CSU Metal Galați și Unic Piatra Neamț. Cele 24 de partide sînt distribuite pe parcursul a patru turnee organizate de fiecare dintre echipele aspirante la titlu. Primul dintre turnee a fost atribuit reprezentantei orașului Piatra Neamț întrucît aceasta a avut cea mai slabă clasare, la terminarea returului, dintre cele patru competitoare rămase în cursă. Pe parcursul celor trei zile ale turneului inaugural de la Piatra (18-20 martie), situație valabilă și la următoarele trei întruniri, echipele vor juca fiecare cu fiecare neținîndu-se cont de rezultatele anterioare ale participantelor. Programul celor două meciuri zilnice, care vor începe la 16:00 și la 18:00, a fost stabilit aseară, la ședința tehnică.
Ele încearcă să aducă un nou titlu Științei
Antrenorii Florin Grapă și Melu Manta se bazează pe un lot format din 12 jucătoare: Nicoleta Țolișteanu, Viktoria Polisciuc (Ucraina), Natalia Ihnatusha (Ucraina), Mihaela Pînzaru – Truță, Tatiana Simeonovici (Serbia), Dragana Sekulovici (Serbia), Angelica Chivorchian, Dana Ciocan, Georgiana Anghel, Raluca Corciu, Monica Moraru, Bianca Moldovan și, bineînțeles, Melania Alexe. „Mela”, aflată pînă la începutul anului în concediu postnatal, a reluat de mai bine de o lună antrenamentele și ține să ajute echipa în tentativa sa de a cuceri cel de al doilea titlu național din istorie. în 1999 ea a făcut parte din lotul care învingea atunci Rapidul în finală, chiar în București, după o serie de cinci meciuri memorabile. Cine le-a văzut pe cele de la Sala Sporturilor își amintește de extraordinara evoluție a studentelor care, la un moment dat, au reușit o spectaculoasă răstunare de scor cu care au luat o serioasă opțiune pentru adjudecarea titlului. Rapidul conducea cu 1-0 la seturi și 14-6 în cel de al doilea (n.r., atunci regulamentul prevedea ca setul să se încheie cînd o echipă realizează 15 puncte) și se îndrepta către victorie. Cu o voință ieșită din comun, voleibalistele băcăuane au revenit incredibil, au cîștigat setul și apoi meciul.
Cîștigătoarea campionatului va fi stabilită pe baza clasamentului care se va alcătui în urma disputării celor patru turnee. „Pe 27 aprilie va avea loc și finala Cupei României, dar pînă atunci sperăm să fim campioni”, a declarat antrenorul secund Melu Manta. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.