De ce nu mai mîncăm pîine neagră?

Redacția Ziarul de Bacău

• pîinea neagră este mult mai sănătoasă decît cea albă • produsul este recomandat în special oamenilor de vîrsta a doua și a treia și mai puțin copiilor și adolescenților

Consumul pîinii negre a devenit o modă în occident în ultimii ani, deși, la noi, produsul continuă să fie privit ca „pîinea săracului”. La începutul anilor ’60, în județul Bacău, 70% dintre locuitori consumau pîine neagră. Acum, doar 7 % din populație mai cumpără acest produs. Răducan Ion, președintele societății Pambac, cea mai mare din județ și una dintre cele mai moderne din țară, spune că, acum 40 de ani cînd a venit stagiar în Bacău, doar 20 % din producție însemna pîine albă, iar 10 % era pîine intermediară. În rest, oamenii mîncau pîine neagră. „După zece ani, mai precis în 1972, lucrurile s-au schimbat radical. Comuniștii au constatat că, în occcident, nu se mai mănîncă pîine neagră și au abrogat și la noi aconsumul acestui produs. Nu mai era la modă să mănînci pîine neagră, care se confunda cu pîinea săracului. Nu mai dădea bine pentru societatea noastră, cu care ne lăudam că este în plină dezvoltare. Așa că a început o campanie masivă de a-i determina să consume noul produs pe cei care, din istorie, erau consumatorti de pîine neagră. Campania a început în cantinele studențești, în licee, la armată. Și pe noi, specialiștii în panificație, decizia ne-a luat prin surprindere, pentru că nu eram pregătiți tehnologic pentru așa ceva”, spune Răducan Ion.

Pînă în acel moment, din procesul tehnologic al extracției făinei din bobul de grîu se obținea 28 – 30 % făină albă, iar restul făină neagră. Noile directive au presupus și aducerea unor utilaje pe măsură, mai ales că propaganda umpunea scăderea consumului de pîine neagră. Retehnologizarea a crescut procentul de făină albă spre 70 %. „Am trecut pe făină albă, deși cererile de făină neagră se mențineau la cote ridicate. Dar snobismul nu putea fi învins”, își amintește Răducan Ion. Mai de voie, mai de nevoie, românul a început să mănînce pîine albă. Acum, pîinea neagră se cere în cantități foarte mici. Comercianții, dar și consumatorii, ar dori ca acest produs să fie mai ieftin. „Acest lucru nu este posibil, pentru că făina albă și cea neagră se obțin în cadrul aceluiași proces tehnologic, cu aceleași costuri, ba chiar consumul de energie este mai mare. Noi am produs întotdeanuna și făină neagră. O parte o consumăm, o parte o vindem în țară”, ne-a declarat Răducan Ion. În timp, a scăzut și interesul producătorilor de a mai scoate pe piață aproape invandabilul produs.

Între timp, occidentul s-a reorientat spre tradiționala pîine neagră, dar la prețuri superioare celei albe. Motivele? E mai bogată în vitamine, are mai multă celuloză și crește tranzitul intestinal, are mai multe lipide, dar mai puțini hidrați de carbon și diminuează riscul diabetului. Pîinea neagră are un aport caloric mai mic și nu îngrașă. „Pîinea neagră este recomandată persoanelor de vîrsta a doua și a treia, pentru calitățile sale. În schimb, este o greșeală să o dai spre consumul copiilor și al adolescenților care se află în plină perioadă de creștere, pentru că nu este hrănitoare ca pîinea albă”, spune Răducan Ion. El a participat, în 1995, la un Congres al pîinii desfășurat la Paris, unde specialiștii au tranșat lucrurile: în occident, pîinea neagră este consumată în general de cei care duc o viață sedentară, care stau mult pe scaun și au probleme cu digestia. Medicii, cercetătorii, profesorii, oamenii specializați în calculatoare sînt principalii cumpărători. Și, cum aceste categorii nu duc lipsă de fonduri, pîinea neagră a sărit ca preț. Acolo, pîinea neagră nu mai este considerată pîinea săracului.

De altfel, și directorul Ion se opune etichetei de „pîinea săracului”. Produsul este nu doar sănătos pentru adulți, dar și natural. „Cînd vreau să dau aspect comercial pîinii negre, pun în ea făină de orz și de secară, care o colorează în negru. Numai că făina aceasta se obține mai greu și crește prețul pîinii. Se pot folosi și coloranți alimentari, obținuți din substanțe naturale: din struguri negri, din semințe. Dar mai există o variantă: o lingură de miere”, ne-a dezvăluit directorul fabricii de pîine din Bacău cîteva dintre secretele pe care le folosește pentru a evita utilizarea E-urilor. (Nicoleta BICHESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.