Doina Melinte, marea campioană de semifond a atletismului românesc, trăiește și simte cu intensitate tot ce este legat de România. Naționalistă convinsă, fosta campioană olimpică are un cult pentru Ziua Națională a României. Mai mult, actuala ocupantă a funcției de director la Direcția pentru Sport a Județului Bacău spune că „de cîte ori se cîntă Imnul Național al țării mele, este Ziua României. Spun asta foarte, foarte serios. O singură dată am fost la Alba Iulia de 1 Decembrie, în vremea cînd eram parlamentar. âmi pare rău că am avut doar o singură prezență în inima României, de Ziua României. Mi-aduc aminte că îmi crescuse pulsul mai tare decît în timpul unei curse pentru medalie mondială. Pînă aproape de retragerea din activitatea competițională, sărbătoarea națională nu m-a găsit în țară, pentru că noi alergam vara. De 23 august eram la concursuri. Acum s-a schimbat situația și mă bucur”.
Pe de altă parte, Doina Melinte a organizat ieri, pentru copii și pentru sănătatea acestora, crosul „1 Decembrie”, în parcul dendrologic de la Hemeiuși. De asemenea, la Sala de atletism tot copiii au fost chemați atît la atletism, cît și la lupte libere, iar Doina a fost tot timpul în mijlocul lor. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.