Liviu Crețu, directorul Casei Județene de Pensii (CJP) Bacău, își amintește oricînd cu plăcere de Paștele feeric petrecut acum opt ani, împreună cu cei dragi, la mănăstirea din stațiunea montană Durău. „Cred că cea mai frumoasă sărbătoare pascală am avut-o în 1998 la poalele Ceahlăului, unde am mers, într-o mini-vacanță, cu soția, fiul nostru Andrei și cîteva familii de prieteni. Hotelul la care ne-am cazat încă din miercurea mare era situat chiar vizavi de mănăstire, iar Andrei, curios să observe de aproape viața monahală, mergea zilnic să stea de vorbă cu măicuțele. El a fost cel care ne-a apropiat mult de grupul acestora. Curînd am fost invitați la o masă de post și tot împreună cu ele am primit și vestea cea bună a învierii”, a povestit el.
în viziunea sa, Paștele în oraș are mai mult o alură de distracție, pe cînd acela la mănăstire, mai ales într-un peisaj superb cum e masivul Ceahlău privit din Durău, „te face să simți mai mult credința”. De altfel, consideră Crețu, credința e cea mai importantă și mai puțin dogmele, cu toate că slujba din noaptea învierii îl face să se simtă pus „față în față cu Dumnezeu”.
Postul cel mare, șeful CJP l-a ținut oarecum, fără să vrea, din cauza stresului de la serviciu, pe fondul căruia apuca să mănînce mai mult după asfințitul soarelui. în ajun de înviere, Liviu Crețu speră totuși să-și facă timp să-și ajute soția la pregătirea mesei festive, mai ales că, în afară de prăjituri, cozonac sau pască, se pricepe să gătească tot soiul de bucate tradiționale. (Alin LEANCĂ)șeful CJP l-a ținut oarecum, fără să
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.