De la lume adunate

ânțelesuri cu subînțelesuri

• despre căratul apei cu ciurul și altele…

* Poți aduce pe unul în sau la sapă de lemn chiar și atunci cînd respectivul face săpături la „lap-top” ori altă sculă de „high-tec” (adică de înaltă tehnicitate!).
* Ca să alegi neghina de grîu trebuie în primul rînd să ai o recoltă adecvată de grîu! Dar cum pîinea curată la noi e pe sponci și tot mai plină de „e”-uri, teamă mi-e că într-o zi pînă și din neghină se va face un produs care să țină de foame! Așa că „a alege neghina de grîu” ori „grîul de neghină” e cam același lucru.
* A ars moara, dar și șoarecii s-au dus dracului! Numai că ei, șoarecii, în marea lor înțelepciune s-au dus, de fapt, nu dracului, ci la altă moară, cu morar mai meseriaș care și-a ignifugat instalația…
* Cînd ai un os de ros – lătra deunăzi Portolino, prietenul meu cîinele – totul e-n regulă, viața-i frumoasă, gustoasă, viitorul de aur… Că stai și te-ntrebi, frățioare, de ce domnii de la guvernare n-au învățat să dea la tot natul (electoratul!) oasele de rigoare de ros, iar nu doar la „grupele de interese”! Ar fi atîta liniște în țară, atîta armonie, atîta cîinească fericire!
* între metodele practicate de „specialiștii” noștri în materie de dezvoltare durabilă a calității vieții, cu tot ce înseamnă asta (viață economică, socială, culturală, artistică ori, evident, politică) se prenumără: bătutul apei în piuă; căratul apei cu ciurul; clăditul pe nisip; făcutul adversarilor cu ou (clocit) și cu oțet; datul cu praf în ochi; pusul pumnului în gură cînd adevărul cată să iasă la lumină; datul cu oiștea în gard; umblatul cu cioara vopsită, cu ocaua mică și cu mîța-n sac; băgatul de bețe-n roate; turnatul de gaz pe foc; datul în petic; tăiatul frunzei la cîini; vîndutul pieilor urșilor din pădure și multe, multe altele!
* Se străduie viața-ntreagă oamenii să aibă de pus pe masă o bucată de pîine, cît să nu moară de foame, dar… uneori (deseori!) „domnii” (și ăștia un soi ciudat de oameni-neoameni) dau niște mîndrețe de legi și pun taxe peste taxe care, pur și simplu, iau pîinea celor mulți de la gură! încît ziceri ca „bun ca pîinea caldă” ori întîmpinarea aceea străbună cînd venea cîte-un oaspete de seamă, „cu pîine și sare”, încep a nu-și mai avea rostul, că, nu-i așa, „scoși din pîine”, contribuabilii se dedulcesc la… cozonac, vorba majestății lor! O dorință fierbinte a simplilor cetățeni: să-i vadă scoși din pîine pe ăia care țin vremelnic pîinea și cuțitul în ghearele lor! Doamne, „pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” că ne-am săturat de răbdări prăjite și gogoși parlamentare!
* Vorbe inactuale, anacronice, „arhaice”: „a-i crăpa cuiva obrazul de rușine”, că s-a terminat și cu obrazul și cu rușinea; sau: „ai carte, ai parte”; la modă e zicerea: „ai bani ai prieteni, n-ai bani ai dușmani!” Foarte uzuale sînt: îndrugatul de verzi și uscate; luatul pe „nu știu” în brațe ori pe n-am văzut, n-am auzit… De tot hazul zicala aia sugerînd modul de aducere la îndeplinire a marilor decizii privitoare la destinele comunitare: „a poruncit cîinelui și cîinele pisicii și pisica șoarecelui, iar șoarecele și-a atîrnat porunca de coadă”… așa stau lucrurile cînd scroafele se urcă în copac! Așijderea cu un mesaj extrem de la ordinea zilei e și aia: „au mîncat părinții aguridă (mere acre) și copiilor li se strepezesc dinții”… Trebuie să recunoașteți că poporul nostru român e un neam înțelept; tot el zice: „ce face un prost nu pot desface zece înțelepți”; asta însă era mai în veacurile trecute; la început de mileniu trei, în superba epocă postdecembristă, vorba s-ar ticlui altfel, că acum vine că la zece proști, dacă… dacă revine un înțelept… iar cu „desfăcutul” nu mai e ce… desface! Asemenea „cățelul de două uși” de altădată s-a maturizat și-a ajuns „javră de uși foarte multe”!
(despre alte și alte înțelesuri cu subînțelesuri, ulterior…) (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!