De la lume adunate

Administrator

Purtători de colinde…

• Zodia „Săgetătorului”…

Sîntem în zodia SĂGETĂTORULUI (22 noiembrie – 21 decembrie), dragi nativi, sărbătorile de iarnă se apropie. Săgetătorii, arcașii, generoși, și-mpart mai abitir decît alții hîrjoanele, toanele, desfătările, nerăbdători la spectacolul zilei de mîine, ei săgetătorii vor să fie „tari ca fierul, iuți ca prîsnelul și oțelul”, sînt iubăreți, purtători de colinde, nepăsători la „clipa cea repede” care ne vinde… Porcul – gras ori costeliv, furat, cumpărat, importat… porc să fie – oricum, de Ignat se taie, că numai cu răbdări prăjite și zoaie foamea „gonacilor” nu se ogoaie! Sînt „șusteri” nu alta, săgetătorii, în făcutul hazului de necaz cînd n-ai în lampă gaz, doar că-n biserică li se stinge fitilul, se pomenesc țopăind în trei picioare, îi apucă strechea, și, ce baftă, taman în „chivotul de taină”, ei, acești pururi căutători de plăceri, găsesc… pioneze! Mîndri pînă și-n sărăcia cea mai lucie, tari în virtute cînd omenia-i pusă sub obroc, craidonii aceștia sînt băieți de bine ai „semnelor de foc” (că berbecul e capiu și scrîntit, altminteri dobitocuț fain, iar leu-i tiran, puturos și glagorie ioc!). Un arcaș e în stare și să ordone și să execute (pe tăcute și pe bătute…). Mereu adormiți-neadormiți, nativii semnului sînt poznași, zbînțuiți, hoinari. Specie de centaur, săgetătorul vine că-i jumate om, jumate gloabă; de aici patima neghioabă a curselor de cai (pariuri, imagini verzi pe pereți!) și de oameni (un soi de curse de șoareci de prins fraieri…). Cucuieți și isteți, arcașii au stofă de profeți, evident nu în mahalaua proprie (de unde necesitatea schimbării cînd și cînd a profeților mai ales în „democrațiile originale”!) Săgetătorilor nu le suflă în borș fitecine; tenaci, ei învață mai dihai din înfrîngeri decît din victorii (iată izvorul mistic al înțelepciunii: „luatul pe cocoașă”; de aia mulți învățați sînt cocoșați; buclucașă omenire, stai și te-ntrebi: s-au pomenit oare pe pămînt popoare socotite „învățate”, cocoșate, deșelate ori castrate?! – parcă nu, parcă da…). Proteguit de Jupiter, planeta baftei, nativul e puternic, just, habotnic de corect (mai bine și-ar schimba zodia, nu de alta, dar prea cinstiții, purii, imaculații o sfîrșesc mai întotdeauna prost!!!). Are și darul convingerii (altora, că’ el, personal, e ferm convins mereu de contrariul!); om al esenței, nu al detaliului, arcașul posedă o limbă ascuțită, limbă care, de obicei, barează accesul spre poziții reclamînd sosuri dulci și „limbi moi” (c-așa-i jocul, bată-l focul și norocul, pe la noi!…). Natura dublă a semnului se imprimă pe caracterul săgetătorului ca o ștampilă, astfel: cînd precumpănește animalul (gloabă-iapă-armăsar) avem de-a face cu un primitiv feroce, fanatic, „revoluționar” (fără ăștia, dătătorii de profesie cu copita nu-i chip!); atunci cînd proemină umanul (fie și jigărit!) personajul e „fair-play”, „nefericit amant al adevărului”… Săgetătoarea – „Dona Juana” a sexului fraged… – magistrală în arta amorului total, e lipicioasă, alunecoasă ca scrumbia și vioaie ca știuca (hăbăuca are dantura ca cianura – atenție mare la cîrlige că frige!); totuși e cam gîsculiță, ceea ce ușurează misiunea pescarului gurmand (o sugestie: se prepară cu castane, măsline sau pe varză, fiartă, să se pătrundă bine); felină ca o panteră, toarce draci ca mîțele; calină, digeră orice, rade tot… înfiorătoare cînd e „tradusă”, divină cînd e „traducătoare”. Arcașul – amorezul, fluturașul zburător din cracă-n cracă, din floare-n cracă ori din craca-n floare, e fălos ca cioara-n par, și nevricos, băiețică-secăturică, se vrea liber, independent, călcător peste cadavre, zicînd că „cine mușcă oase roade”; larg în principiu, dar catîr în principii, săgetătorul sporește procentul de smuciți pe cap de smintit; sensibilitate mare la mușchi și ochi (dar cum ochii care nu se văd, ne văd și ne aud… – e bine să nu plecăm urechea la brașoavele fiștecărui „mușchiulos”!). (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.