Păcatele noastre păcate!
• „Fuga după iepuri” și alte proverbe compromise…
* „Cine se-ntinde mai mult decît îi e plapuma”… îi rămîn labele picioarelor goale și răcește și face guturai și dă, după aia, în tot felul de complicații, de „crize”, că trebuie să ia felurite doctorii și pastile, își strică stomacul, mațele, nervii, în fine – se dezechilibrează, că o mie de doctori nu-i mai vin de leac… Dacă însă plapuma, din lipsă cronică de fonduri, ți-e prea scurtă, prea îngustă ori prea subțire (că ba nu-i lînă, ba nu-s oi, ba nu-i aia ori aia, c-așa-i în sat la noi!) atunci trebuie să faci pe dracul ghem ca să te descurci, altminteri te pupă popa rece și înmormîntările (tot la noi!) costă o avere de-ți vine să-ți iei moartea-n cap și să te duci la crematoriu pe pustii (unde, de fapt, tot costă ceva-ceva!). Noi sîntem români și noi nu ne jucăm cu proverbele, iar mortul de la groapă nu se mai întoarce, poți să-l pupi cît l-oi și unde l-oi pupa!
* „Cine se scoală de dimineață departe ajunge…” – cîte unii ajung, „departele” ăsta fiind „capra podului”, de pildă, unde, stătători cu mîna întinsă mai fac și ei un franc acolo, din mila unor trecători, „trecători” sculăreți mai către amiază, cu părăluțe în pungă și mai cu dare de mînă… Așa că nu-i totul „sculatul de dimineață” în viață, ci dormitul pe săculețe de bănuți, agonisite din afaceri și mișmașuri oricît de necurate, că banii, cică, n-au miros (ba au, și miros frumos al dracului!).
* „Cine umblă după doi iepuri nu prinde niciunul…” – Problema nu-i pusă bine! La noi (cred că și-n alte „democrații” consolidate în timp „lucrările” au evoluat așișderea!), ei bine, pe „piciorul nostru de plai” amatorii „umblători” în chestie au luat (cu japca ori altfel) păduri și cîmpii întregi, după care n-au mai fugit ei după iepuri, ci bieții iepuri au venit dînșii (iepurii!) spășiți în oale, ca să nu moară de foame, întrucît „morcovii” și „varza” nu cresc, în noua ordine economică, decît cu aprobare de la patronat…
* Proverbe definitiv compromise în vremurile din urmă, cînd lumea s-a întors cu fundul în sus, cînd toate merg de-a-ndoaselea, anapoda deci, cînd răchita a ajuns să facă micșunele și plopul mere ș.a.m.d.: „cinstea cu rușinea nu pot sta împreună” (ba pot!), „cinstea fără bani e sărăcie goală” (iar „cinstea cu bani” nu mai e nimic!), „cinstea nu se cumpără, nici nu se vinde” (ba se cumpără, se și vinde!), „cinste dai, cinste găsești” (asta să i-o spuneți lui mutu’!).
* „Cînd doi se ceartă al treilea cîștigă”. Dar, păcatele noastre, cînd se ceartă toți cu toți, ca nebunii, de nu se mai înțelege ins cu individ, cine cîștigă?!). Te uiți trăsnit cum partidele și partidulețele se ceartă între ele ca „chioarele”, vreme în care „biet român săracul” tot pierde și pierde și pierde și „dă înapoi ca racul”! Un mucalit zicea că atunci cînd, la noi, pe eșichierul politic, se ceartă, toți cu toții, cîștigă… marinarul! Măcar de-ar ține (măcar el!) direcția cea dreaptă pe învolburata noastră „mare”… rătăcire, că de „derive” sîntem sătui! (Calistrat COSTIN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.