Știrile Zilei
19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău

De la lume adunate

Administrator

Oameni și… cîini

* „A mușca pe furiș, sau nu…”

* „Cânele care latră nu mușcă pe furiș” – aici, înțeleptul, creatorul folcloric nu are toată dreptatea, întrucît „cazuistica” aceasta cu cîinii care latră sau nu latră, dar de mușcat – mușcă și „pe furiș” și „fățiș”, este mult prea bogată și diversă, semn că pura, trista, pitoreasca realitate nu poate fi cuprinsă întreagă într-un singur proverb, „principiu” ori într-o unică judecată de evaluare! Pe mine unul m-au mușcat sau și-au înfipt „pe furiș”, adînc, colții în carnea și sufletul de rigoare deopotrivă „cîinii” lătrători deschis și cei care mustăceau în ascuns pîndind „obiectivul” la cotitură! Turbați cu toții, dumnealor „cîinii” în chestiune n-aveau de unde ști că „mușcatul” era vaccinat împotriva turbării, adică imunizat, încît efectul „mușcăturii” lor a fost și a rămas unul simbolic, metaforic, chiar dacă dureros! Asta e – viața-i plămădită mai mult din durere și suferință, n-ai ce-i face! Nerecunoscîndu-mă, totuși, în „morala” textului, îmi place foarte „poezia” epigramistului: „Un cîine i-a mușcat mîinile, și a murit turbat cîinele”! Cît de cît „veninos” (turbat!) între semeni se recomandă a fi, altminteri te iau de „om bun ” și-și bat joc de tine! în treacăt fie zis, personal, despre „cîinii-cîini” am o părere excelentă, mi-s dragi și simpatici, am nenumărați prieteni printre dînșii; în schimb, despre „cîinii-oameni” părerea cu pricina nu-i la fel de pozitivă. Dar despre OAMENI și CâINI mai pe larg altădată!

„Cîrciuma de lîngă drum e ca fata mare pe care o sărută toți”… – și ce-i rău în asta?! E nevoie și de una și de cealaltă, atîta doar că „dumneaei”-cîrciuma rămîne cîrciumă oricîți clienți i-ar trece pragul, pe cînd „fata mare” de la o vreme devine „doamnă”, vădindu-se cu atît mai interesantă… Bani se cheltuiesc deopotrivă și cu cîrciuma și cu doamnele (mai mulți cu cele din urmă…). Și cum moda „fetelor mari” a cam trecut, proverbul ar trebui ușor reformulat așa: „fătucile de lîngă drum sunt precum cîrciuma mare în care intră toți”! Nu-i nevoie să vă cereți scuze…

„Cîrtița pe sub pămînt umblă, dar umbra ei se cunoaște deasupra pe pămînt” – constatarea e valabilă pentru „cîrtițele-cîrtițe”, deoarece „cîrtițele-oameni” umblînd fie „pe sub”, fie „pe deasupra” merg… sub acoperire și nu li se vede nici urmă de „umbră”. E-hei, „omul e cel mai prețios capital” așa glăsuia un generalisim „necapitalist” cîndva; în sensul acesta „omul-cîrtiță” e aur curat pentru buna „informare (exploatare!) a omului de către om”… Cimilitura asta am învățat-o de la niște profesioniști ai „genului”: George Simenon (Maigret), Agatha Cristie…

„Cîte bordeie, atîtea obiceie” – zicala, mai nou, sună oarecum diferit: „cîte palate, atîtea obiceie necurate”, că lumea s-a înrăit, s-a porcit, s-a stricat, fraților, s-au înmulțit hoții, cioflingarii, măgarii, politrucii de trei lulele-surcele, tîlharii, șarlatanii, șmecherii, potlogarii, baștanii, delapidatorii, falsificatorii, escrocii, impostorii, trișorii, fățarnicii, vulpoii, baronii, fanfaronii… – că te întrebi dacă sau cîți oameni ca OAMENII mai sînt pe pămîntul oamenilor! Așa că „obiceiele” nu mai țin de „bordeie” ci de „dracul să-i ieie!”.

* „Cîte capete, atîtea păreri” – alta acum! Se impun neapărat unele precizări: „capetele pătrate” și „capetele seci” n-au „păreri”, tigvele astea elaborează „teze”, „directive”, trasează „planuri de dezvoltare multilaterală a speciei umane”, emit „ordine”, decrete, comandă, odată ajunși (căpoșii, căpățînoșii, găunoșii) „leaderi de opinie”, că, vezi bine, omenirea asta tîmpă nu poate evolua de capul ei, trebuie să vină un încuiat cu șapte lăcate care s-o ducă organizat, științific spre prăpastia finală! Să ne fie limpede: cine are totuși „cap-cap” (nu doar o tărtăcuță cocoțată pe gît!) și simte imperios nevoia unor „păreri”, să-și bage mințile-n cap, întrucît posesorii de devle și tigve pătrate și seci (aburcate în „capul” tribului…) n-au ce face cu ele, cu părerile (decît dacă sînt scrise pe o hîrtie deosebit de fină…). (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.