De la lume adunate

Orice abuz a fost, este și va fi pedepsit!…

Calistrat COSTIN

„Trageți mînerul numai în caz de pericol, orice abuz va fi pedepsit!” – scria (poate încă mai scrie…) în toate compartimentele vagoanelor de cale ferată, în dreptul semnalului de alarmă, în câteva limbi străine și, natural, în limba țării cu „mînerul” (în cazul nostru româna din România, țara în care „pedepsele” au fost, sunt și, doamne-ajută, vor fi cu mult mai multe…). Chestia asta cu „trasul mînerului” (ca și „trasul cu ochiul”, „trasul de urechi”, „trasul cu pușca”, „trasul mîții de coadă”, „trasul peste bot”, „trasul la rame”, „trasul în piept”, „trasul pe sfoară” și alte pitorești „trageri”!) îmi pare al naibii de simpatică și fecundă în nuanțe… mai ales când vine vorba de „pericole” și „pedepse”, noțiuni cu care, în istorie, românașul nostru a… tras-o rău/bine de tot! De vreme ce călătorul este avizat, atenționat, înseamnă că, virtual, în aer plutește deopotrivă „pericolul”, „abuzul” și, ca un corolar implacabil, inexorabil, fatal, indispensabila „pedeapsă” (sancțiunea, osânda, amenda, după faptă și răsplată!).
Pînă la o mai clară definire a noțiunilor de „pericol” și „abuz” (curiozitatea mea nu are în vedere „pedeapsa”, că-mi ajunge plăcerea de a mă fi născut, „abuzînd” astfel de bunăvoința semenilor mei…) și pînă la tălmăcirea lor pe niște abțibilduri tuflite discret sub mânerul cu „semnalul de alarmă”, personal am renunțat la călătoriile pe calea ferată, că sufăr de-un fel de alarmantă miopie maxilo-socială, văd pericole acolo unde nu sunt și invers, nemaipomenind că sunt înclinat spre excese și abuzuri de amorul artei mai ceva ca turnul din Pisa, și, din această cauză, nu-mi arde să devin contravenient de fraier, întrucît, în fond, sunt un om cumsecade („forma”, ea mai lasă de dorit, plus că noi, valahii, cu formele noastre fără fond am ajuns de pomină…). Deocamdată călătoresc lejer cu… gândul, mijloc de locomoție extrem de rapid, modern, rareori poluant (că sunt gînduri bune, gînduri nebune, curate, murdare, ascunse, decadente, de mărire, de uitare, gînduri trăsnite, negre, gînduri pustii, în fine…), oricum gîndul e un vehicul, la urma-urmei, necostisitor, chiar dacă o idee cam suspect (nu tu benzină, nu tu energie nucleară, un dram de dor de ducă și atît!); călător cu gîndul… totuși, mi-am procurat patru „semnale de alarmă” reglate ceas elvețian, să n-am probleme în caz de S.O.S., pe care le-am conectat două la buzunarele hainei din piele de găină și două la libera alegere, că multe și mărunte sunt necunoscutele drumurilor noastre prin timp; nu vă mai povestesc ce distracție pe capul meu cu trasul mânerelor, întîi de toate precizez că mi-s satisfăcut că eu, nu altul, sunt acela care-mi hotărăsc pericolul, eu decid asupra abuzului, ce mai, mă simt pur și simplu ministru al transporturilor; fapt e că după ce comit abuzul și-o feștelesc, singur mă pedepsesc cu acele pedepse care-mi provoacă și-mi induc o stare de plăcere (de pildă, la rigoare, îmi ofer cu generozitate pînă la o navetă de bere „tuborg” să mă-nvăț minte să respect consemnul cu semnalul de alarmă!). Odată, într-un caz de necesitate, neinterpretat de mine ca atare, circulând cum mă taie pe mine capul pe mijlocul străzii „Neant”, n-am tras semnalul de alarmă și m-am izbit de-un plăvan de dușman de-al meu care schimbase macazul și-o luase pe „linia” mea; tărăboi, poliție, că-i spărsesem dobitocului un felinar de la „merțan”, eu neavînd nici o daună, că zburam la mare înălțime… se mai întîmplă, accidentele-s accidente, asta-i, degeaba tragi „semnalul” toată ziua bună ziua, dacă nu-l tragi când trebuie, că, vedeți, și „neabuzul” se pedepsește, nu numai „abuzul”… Așa că pe pământ, sub pămînt, în apă, în aer, dacă nu caști bine ochii o-ncurci, iubite călătorule! Helvetica-R n dreptul semnalului de alarmă, în câteva limbi străine și, natural, în limba țării cu „mînerul” (în cazul no

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!