De lună nouă

Administrator

Constantin CĂLIN

– O întrebare pe care, ciudat, încă nu mi-am pus-o: cînd e mai potrivit să citești din „Nopțile” lui Macedonski? La începutul lunii sau la sfîrșit? Răspunsul nu-i chiar simplu de dat. Un poem de vestiri, entuziast, „Noaptea de mai”, de pildă, nu trebuie lăsată pentru ultima decadă. S-ar putea ca atunci liliacul să se fi trecut, să se fi veștejit și scuturat. în schimb, „Noaptea de iunie” nu cere un termen. Tot ce e aci descripție de natură se concentrează în versul „Cînd iunie surîde cu nopțile-nstelate”, al o sută patrulea. Dar, încadrat de întrebări grave, acesta nu exprimă voluptatea, plăcerea de a le contempla: „Ce trebuie să facă acei ce flămînzesc? / Cînd iunie surîde cu nopțile-nstelate, / Să cînte sau să moară (…) / Să plîngă, sau să rîdă, cu buze descleștate”? Rana nemulțumirilor nu-i îngăduie poetului să fie vesel. Din păcate, nici nouă.

– Pariez că nu va fi lesne să datați textul următor. S-ar putea să credeți că e o aluzie răutăcioasă la „analiștii politici” sau la unii editorialiști din presa centrală. Precizez că atunci cî nd a fost scris specia celor dintîi nu apăruse. Neîndoielnic, situația cam seamănă cu ceea ce vedem azi. însă dovada peremptorie că el nu-i de acum e chiar faptul că în zilele noastre nimeni nu se încumetă s-o divulge. Iată-l: „Ni s-a întîmplat adeseori să stăm de vorbă cu oameni, a căror specialitate nu era literatura (ingineri, judecători, medici, ofițeri), dar care se pricepeau de minune la literatură. Nu o dată am rămas uimit de bunul simț, de judecata limpede și gustul de care dădeau dovadă, fără ca în viața lor să fi publicat un singur rînd. – Pe de altă parte, și mai adeseori, am văzut gazetari, publiciști, critici și criticei cu desăvîrșire proști și fără un dram de gust literar. S-ar părea că aceștia se recrutează, în marea lor majoritate, din elementele cele mai incapabile ale neamului nostru. Și e o ironică anomalie că tocmai aceștia și-au luat sarcina de a lumina pe ceilalți”. Continuarea e și mai dură. N-ați reușit să-i aproximați data, vă puteți prevala de argumentul că o atare situație a existat în mai toate perioadele. De altfel, adevărul e că nici n-am vrut să propun o ghicitoare, ci doar să sugerez necesitatea de a fi ceva mai mefienți față de cei ce ne dau lecții. Asta în condițiile în care nu vrem să ne complacem cu prostia.

– Ca „om de provincie”, m-am gîndit, nu o dată, cu melancolie la criteriul vizibilității. Sînt, probabil, inși mai puternici decît cei mai celebri halterofili, boxeri cu pumnul mai tare decît al unora dintre campioni, alergători mai rezistenți decît cei mai faimoși maratoniști etc., dar, fiindcă nu sînt văzuți, puțini știu de ei. în literatură, în publicistică se întîmplă la fel. Sînt (aci nu mai zic „probabil”) scriitori de calitate ignorați sau citați la grămadă, din cauză că nu apar în edituri puternice ori în reviste și ziare de largă circulație. O carte mediocră sau un articol mediocru publicate la centru fac mai multă vîlvă uneori decît o carte bună sau un articol bun apărute în provincie. Mijloacele și „echipele de zgomote” care le susțin sînt mai eficiente. Spre a-și multiplica „ecourile”, centrul folosește releele din provincie; în schimb, provincia nu prea are relee în capitală. Plus că e în tradiția ei să se conformeze acesteia.

– Odinioară, cînd auzeai vorba „români celebri”, îți veneau în minte numele acelora care s-au ilustrat în litere, arte și științe. Acum, faima a coborît de la cap la picioare. „Cel mai mare fotbalist român din toate timpurile” iese în sondaje înaintea „Poetului național”. Adjectivul „genial/genială” se asociază mai des cu driblingul și pasa decît cu versul și fraza. Societatea consideră că „luptătorii” lui Gigi Becali sau cei ai lui George Copos binemerită mai mult decît „creierele” citate în recensămîntele lui Alexandru Mironov și Adrian Păunescu. Pentru unii, evaluări fabuloase, pentru alții – meschine. Un prieten a primit de la o editură 7 milioane de lei (vechi) pentru alcătuirea unui album de înaltă ținută plastică și literară, a cărui documentare și redactare au durat aproape doi ani. Un fotbalist din Liga I primește uneori dublul acestei sume pentru un singur meci… nul. Banii cîștigați cu mîna, pe lucrul intelectual, n-ajung nici pentru pîine și ziare. în schimb, banii cîștigați cu piciorul, pe gazon, pot satisface orice extravaganțe. De pildă, să-ți cumperi o „vilă în formă de mănușă de box” sau „un apartament cu plăci de sticlă, pereți din foiță de argint, tapet de mătase naturală și mochetă de păr de oaie, groasă de cinci centimetri”, să-ți faci vacanța în Maldive și injecții cu „Botox” ca să-ți păstrezi axilele uscate! Asemenea contraste dor, dar nu ucid în noi (pîrliții, marginalizații, care mai credem în cultură) dorința de a fi în continuare ceea ce sîntem.

– Deși-i destul de greu de imaginat ca un profesor universitar să scrie versuri pentru copii, iaca se întîmplă. Excepția o reprezintă d-l Adrian Voica, reputatul metrician, cu a cărui cărticică („Versuri mici pentru nepoți și bunici”, Ed. Cugetarea, 2006) m-am delectat în cîteva din serile trecute. E mare lucru să ai arta gingășiei și să știi glumi pe gustul copiilor! D-l Voica reușește să fie simpatic cu naturalețe: copil pentru copii, bunic pentru bunici. Om al studiului meticulos, el pare să-și fi studiat foarte atent nepoata și să-și fi analizat propriul comportament în momentele de interacțiune cu al ei. Rezultatele se văd în diversitatea ofertei sale poetice, care satisface și „grupa mijlocie” și pe plusquamsexagenari. Sînt creionate sugestiv numeroase atitudini caracteristice micuților și vîrstnicilor: mirări, alintări, vitejii simbolice, zburliri de revoltă, curiozități, la primii; regrete și „politichii” mai mult sau mai puțin „naive”, la ceilalți. Bineînțeles, acestora le corespund forme de poezie adecvate, de la invocație și cîntec de leagăn la dor, de la elegie la șaradă și fabulă. Dacă aș avea spațiu, aș cita cîteva: „Ipostaze”, „Perluța”, „Colivie în zăpadă”, „Valsul raței”, „După refugiu” etc. Am loc doar de o „Mărturisire”: „Dacă țin creionu-n mînă, / Plîng în mine-o săptămînă. / Ce cuvînt trebuie scos / Ca ocnașii, pe din dos? / Și cine sădește-n loc / O fărîmă de noroc? // Poezie, Poezie, / Slavă și zădărnicie, / Numai cine te frămîntă / Știe care coardă cîntă! // Vorbele – în cimitire / De carton – așteaptă-un Mire…”. Coaptă bine, delicioasă, cărticica d-lui Adrian Voica emulează cu versurile pentru copii ale lui Tudor Arghezi și Ion Barbu, cu care de altfel și seamănă uneori ca ton. Citind-o, am avut, ca și la „Hanul cuvintelor”, sentimentul (re)întîlnirii cu un virtuoz; aci, un pic mai liber și mai hazardat decît acolo.edituri puternice ori în reviste și ziare de largă circulație. O carte mediocr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.