De obște cetitori

Punți de comunicare

• Contribuția cărții vechi la formarea conștiinței naționale
și a unității neamului (2)

O contribuție importantă la circulația cărții românești în principate au adus cele trei centre culturale din Moldova: Iași, Rădăuți și Mănăstirea Neamț, care acopereau cu cărți românești o largă arie geografică din Ardeal, începînd cu Bistrița, Năsăudul, Maramureșul, și pînă în Banat și cîmpia Tisei. Merită menționate cîteva titluri care în secolul al XVIII-lea erau răspîndite prin satele românești din Ardeal: „Psaltirea” tipărită în șase ediții între anii 1743-1794 la Iași, apoi „Ceaslovul” tipărit la Rădăuți în 1745 și 1764, „Octoihul” tipărit la Iași în 1749 împreună cu „Molitvelnic”-ul care va fi reeditat în 1764, „Apostolul” tipărit la Iași în 1756, precum și „Alfavita sufletească” din 1782. Toate aceste cărți vechi se păstrează și astăzi în zeci de exemplare în marile biblioteci din Transilvania ca o dovadă peste veacuri a legăturii românilor din cele trei provincii istorice și a aspirației lor la unitate națională.
Cu toate că tipăriturile venite din Moldova sînt mai puține decît cele din Muntenia, lipsa acestora a fost compensată de numărul mare de preoți, monahi, dascăli și copiști peregrini moldoveni care staționau ani în șir pe meleaguri transilvane copiind și răspîndind cărți reprezentative care au contribuit la formarea conștiinței și unității naționale. în timp ce cărturarii transilvăneni veneau în Moldova să copieze cărți, căci cele tipărite nu erau suficiente, fiind găzduiți la mănăstiri sau în satele din apropierea acestora, mulți oameni de suflet de aici treceau în Transilvania să facă același lucru, cu riscul de a fi descoperiți. Dascălul Vasile Sturza Moldoveanu între anii 1692-1730 copia cărți prin părțile Hațegului, Albei, Sălajului, Bihorului și Banatului, lăsînd în zestrea acestor locuri mai multe octoihuri, molitvelnice, liturghiere, ceasloave, cazanii (cărți de învățătură) precum și romanul popular „Alexandria” – în total 46 de texte ce însumau 6700 file în manuscris, echivalentul a 13.400 pagini de carte tipărită.
Antim Ivireanu înființează, la începutul secolului al XVIII-lea, la Râmnic și la Câmpulung, două școli românești de copiști, gratuite, care erau frecventate și de ardeleni. Stă mărturie spusa diacului Toma din Ardeal, colportor și legător de cărți, care afirmă în 1724: „…tot ce știu am învățat în buna Țară Românească”. între anii 1766-1781 dascăul Eustație Popovici, originar din Abrud, copiază în Moldova mai multe cărți pe care le-a adus apoi pe meleagurile natale. Tot în Moldova, pe la 1768, dascălul Andrei Brașoveanu din satul Pianu, județul Alba, copiază un „Octoih”, iar în 1796 episcopul Romanului, Veniamin Costache, dăruiește dascălului Ioan un exemplar din „învățătura Creștinească”, tipărită la Iași cu 110 ani în urmă. în același timp dascălul Ilie din Iași răspîndește știința de carte și lasă în Maramureș multe cărți copiate de el, iar ieromonahul Agaton, tot din Iași, întreprinde aceeași acțiune la Șiria-Arad, lăsînd în copie un „Molitvelnic”. Dascălul Ioan Moldoveanu, pe la 1750, pe lîngă alte lucrări religioase lasă în copie și un „Razumnic” (îndreptar pentru înțelegerea trecutului despre lume și viață) – „pentru folosirea sufletului”. Toți aceștia au ales modul corect de a-i ajuta pe frații ardeleni spre a se evita confiscarea cărților la punctele vamale de la graniță.
Ca urmare a creșterii interesului pentru cartea românească, în secolul al XVIII-lea se vor răspîndi și texte laice agreate de cei „de obște cetitori”. Este vorba de „stihuri ce le cînta copiii cu steaua”, precum și de „versuri în stil popular”. Mai întîi acestea fuseseră introduse în textul cărților bisericești, precum „Molitvelnicul” și „Catavasierul”, tipărite la Râmnic și respectiv la Iași. Apar istorioarele moralizatoare, precum „Mărgăritarele” la București în 1747, „Alfavita sufletească” la Iași în 1755, precum și vieți ale sfinților. Toți acești cărturari patrioți și mulți alții necitați de noi, prin acțiunile lor curajoase, expunîndu-se conștient multor riscuri, au întreținut în Transilvania adevărate focare de cultură românească antrenînd în această mișcare mai toate satele românești și pregătind astfel nu numai unitatea culturală a românilor din cele trei provincii, pe care atît de argumentat o exprimă Mihail Kogălniceanu în a sa „Dacia Literară” la 1840, ci și unitatea politică ce se va realiza mai tîrziu, la începutul secolului al XX-lea.
Dacă în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea Transilvania primea în permanență carte românească din cele două țări surori, aceasta fiind o politică susținută de domnitorii din Moldova și Țara Românească, întreținînd astfel conștiința unității de neam, la începutul secolului al XIX-lea cartea românească din Transilvania era foarte căutată și prețuită în Moldova. în „Gazeta de Transilvania” din ianuarie 1844, ce apărea la Brașov, sînt inserate la loc de cinste 31 de nume de „patrioți, bărbați și dame” din Moldova, care cumpărau pentru bibliotecile personale „toate cărțile vechi și nouă câte se află ieșite în limba românească… cu orice preț li s-ar cere”. Printre cei nominalizați găsim numele lui Vasile Alecsandri, Costache Conachi, Constantin Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Costache Sturza și alții. Fiu al domnitorului Ioniță Sandu Sturza, Costache Sturza va dona în 1893 (prin fiul său) o mie de volume Primăriei orașului Bacău, punînd astfel bazele bibliotecii publice în urbea noastră, bibliotecă ce îi poartă numele și azi. Printre volumele donate atunci se aflau și multe din lucrările citate mai sus. Tot în 1844, Constantin Platon – primul profesor al Bacăului, fost student al lui Gheorghe Asachi, îi scria lui George Barițiu, la Brașov, rugîndu-l să-i trimită lucrarea „Macrobiotica” de Vasici „precum și alte lucrări ce se lucrează sau se vor lucra”.
Fenomenul cultural-istoric al circulației cărții în țările românești vine să demonstreze, cu argumente, că viața spirituală, fie religioasă, fie laică, a educat și întreținut continuu ideea unității de neam și de limbă. Cartea a avut un rol hotărîtor în societatea românească în momentele cele mai vitrege ale istoriei sale. Cartea a servit timp de secole drept instrument principal de comunicare între cele trei țări surori și tot ea a exprimat în permanență aspirația și voința poporului de a înfăptui unitatea națională. (Pavel COROI)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!