DE PAȘTE, PE INTERNET! Sărbătoarea Învierii Domnului este marcată și pe Internet.

Redacția Ziarul de Bacău

Anul acesta, pe 11 aprilie, vom sărbători Sfintele Paște, prilej cu care puteți să le faceți celor dragi multe bucurii deosebite, optînd pentru a trimite o felicitare animată sau poate să achiziționați un cadou online, din multitudinea de ofertele speciale care se fac de Paște.

Dacă veți avea curiozitatea să vedeți cum se vede sărbatoarea Învieri Domnului de pe Internet, veți fi plăcut surprinși de cantitatea de informații pe care o găsi în unele site-uri dedicate acestei sărbători. Puteți afla cum se sărbătorește Paștele în întreaga lume, tradiții, obiceiuri, semnificația ouălelor roșii de Paște, iar pentru cei care vor să țină post, măcar în săptămîna mare, sînt prezentate o mulțime de rețete de post.

Metoda tradițională de trimitere a felicitărilor a fost de mult depășită de cea nouă, mai precis prin sistemul de felicitări electronice, diversitatea și multitudinea acestora fac utilizatorul să apeleze tot mai mult la ele, în plus viteza cu care se trimite o astfel de felicitare și costul redus pe care aceasta o are favorizează tot mai mult dezvoltarea sistemului.

De Crăciun, pentru a primi un cadou trebuie să-i scriem o scrisoare lui Moș Craciun, dar ce facem de Paște, cui îi mai scriem ? Iepurașului?! În mod sigur el ne va aduce cadoul, dar dacă acesta uită să îl aducă? În acest caz va trebui să apelați la iepurașii online, ei rezolvă problema pentru tine, contra unei sume mari de bani, trimit cadourile comandate de tine direct la destinatar acasă acesta primindu-le chiar în ziua de Paște, nu ar fi exclus să te trezești la ușă cu un iepurași în mărime naturală, oricum în România nu sînt multe firme care se ocupă de asemenea servicii, datorită costurile foarte ridicate.

Am căutat pe Internet cîteva site-uri dedicate acestei sărbători și am găsit foarte multe portaluri dedicate „Sărbătorii Pascale”, de unde pot fi trimise felicitări, animate sau statice, care prezintă tradiții și obiceiuri despre această importantă sărbătoare religioasă.

www.paste.ro

Site-ul este dedicat, binențeles Sărbătorii Sfintelor Paște, aici veți găsi o mulțime de rubrici, cum ar fi: despre tradiția ouălelor de Paște, sărbătoarea Învierii Domnului, sînt prezentate cîteva bucate pascale, aveți posibilitatea de a trimite unui prieten drag o felicitare, sau să participați la jocurile și concursurile oferite de acest site.

www.x3m.ro/paste

O bogată resursă despre tot ce înseamnă această sărbătoare sfîntă, „Paștele”. Site-ul prezintă în special partea religioasă a sărbători, aici sînt informații legate de postul paștelui, spovedanie, răstignirea, Învierea Domnului, nu lipsesc nici zicalele populare, obiceiurile sau tradițiile Paștelui, aveți chiar și rețete de post, și o interesantă simbolistică a ouălelor roșii.

www.flowgo.com

Ei, și dacă tot ați aflat acum ce vroiați să știți despre Paște, e timpul să le trimiteți prieteniilor voștri felicitări cu ocazia acestei sărbători. Aici veți găsi o mulțime de categorii de felicitări animate, de la cele care sînt dedicate zilelor onomastice pînă la parodii ce pun în ipostaze comice pe cele mai mari vedete sau oameni politici actuali.

Oricît am încerca noi să facem această sărbătoare cît mai virtuală, sărbătorind-o pe Internet, cel puțin încercînd a facem un cadrul prielnic, nu am reuși să realizăm o atmosferă precum cea dintr-o Biserică în timpul unei slujbe speciale așa cum este cea de Paște.

Cu acest prilej eu vă urez: „Un Paște Fericit, alături de cei dragi!” (Iulian VILIMAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.