Municipiul Bacău se numără printre ultimele orașe mari din țară în care furnizorii de agent termic au făcut contorizarea. Chiar dacă legislația a prevăzut obligativitatea contorizării încă din1993, în Bacău problema eliminării pierderilor din sistemul secundar de distribuție s-a pus extrem de tîrziu. Așa s-a ajuns în situația ca mii de băcăuani să se debranșeze de la sistemul centralizat de încălzire, iar după ce-au renunțat la serviciile CET-ului și-au montat propriile centrale. Cel care recunoaște că întîrzierea contorizării a avut efecte dezastruoase în ce privește furnizarea căldurii este chiar Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău. Acesta spune că prima hotărîre de guvern care făcea referire la contorizare a apărut în 1993. în 2005, adică după 12 ani, în Bacău aveau contor pentru măsurarea agentului de încălzire doar 35 de scări, iar pentru apa caldă nu era montat nici un debitmetru. „în România, majoritatea orașelor mari s-au contorizat în perioada 1995 – 1996. Ar fi fost un semnal și pentru Bacău, cum că soluția contorizării trebuie cît mai repede aplicată. Dar nu s-a întîmplat așa. Din această cauză, în Bacău oamenii au început să se debranșeze masiv. în doar două veri, noi am pierdut peste 9.000 de apartamente”, explică managerul de la CET.
Numărul apartamentelor centralizate s-a înjumătățit
Primele aparate care să înregistreze consumul de apă caldă sau căldură au început să fie montate izolat, la cîte un bloc, în jurul anului 2000. Costurile au fost suportate din banii locatarilor, după care oamenii și-au recuperat investițiile, care erau scăzute din plata facturii la întreținere. Efectul întîrzierii contorizării într-un oraș în care inițial erau racordate peste 56.000 de apartamente a fost cît se poate rapid. în cîțiva ani, numărul consumatorilor care au rămas fideli căldurii centralizate s-a înjumătățit. Disperați de facturile astronomice la întreținere, care în iarna lui 2003 ajungeau, spre exemplu, la trei milioane de lei pentru un apartament cu trei camere, oamenii au început să renunțe, rînd pe rînd, la căldura de la stat. Au găsit surse alternative de încălzire, iar majoritatea au optat pentru centrala termică de apartament. Acum, de la CET mai primesc căldură și apă caldă centralizată 24.743 de apartamente, prin punctele termice, iar de la centralele de cartier, alte 5.278. în total, ceva mai mult de 30.000 de apartamente.
Mai sînt de montat 280 de gigacalorimetre
Despre contorizarea Bacăului s-a vorbit abia anul trecut. Firma General Fluid din București a montat aproape 1.800 de aparate de înregistrare la blocurile din rețeaua punctelor termice de cartier. Valoarea investiției s-a ridicat la peste 76 de miliarde de lei, banii fiind suportați de CET Bacău. Lucrările s-au făcut într-o singură vară, dar pentru că în momentul venirii frigului nu toate lucrările au fost finalizate, sute de locatari au fost nevoiți să stea în frig, pînă cînd instalatorii veneau să monteze și să pună în funcțiune aparatele de înregistrare. în momentul de față, în oraș mai sînt aproximativ 280 de scări care nu au aparate de înregistrare a consumui de agent termic pentru căldură. „Vrem să începem montarea pînă se finalizează sezonul rece și trecem la întreruperea căldurii. Și asta pentru că aparatele trebuie probate și sigilate. Iar dacă vom amîna aceste lucrări pentru toamnă, oamenii vor sta o lună, în perioada de probă, fără a fi luate în calcul citirile gigacalorimetrelor”, a precizat directorul Vasile Drăgușanu.
Contorizarea a venit prea tîrziu
Contorizarea nu a rezolvat, totuși, problema costurilor întreținerii. Mai mulți proprietari de apartamente din oraș se plîng că, chiar avînd gigacalorimetre la scara blocului, au de plătit mult mai mult decît alți vecini, care nu sînt contorizați. „Contorizarea este bună pentru apartamentele din blocurile unde procentul de debranșare nu este foarte mare. Dacă într-un bloc mai sînt două-trei apartamente izolate care nu au centrală, costurile sînt destul de mari, Chiar foarte mari. Sînt familii care plătesc și cinci sau șapte milioane de lei pe lună, chiar și cu repartitoare”, explică administratorul unei asociații. Și alți administratori sînt de părere că această contorizare realizată de CET vara trecută a venit prea tîrziu. „E o bucurie zadarnică, oamenii au tras degeaba nădejde că vor plăti mai puțin. Căldura s-a dublat în ultimii trei ani. Toată lumea e contorizată, dar tremurăm de frig în casă ca să plătim mai puțin la întreținere”, opinează președintele Augustin Herciu, de la Asociația 111. Alți administratori spun că, chiar avînd debitmetre și gigacalorimetre la intrarea în bloc, care cel puțin teoretic exclud pierderile din sistemul secundar, calitatea serviciilor este la fel de proastă. „Pentru că mai sînt puține apartamente, locatarii fără centrală trebuie să consume două căzi ca să se încălzească apa. O plătesc și pe cea care curge de pomană, tot la preț de apă caldă. Soluția ar fi ca furnizorul să monteze un sistem de recirculare, pentru că altfel nu se mai poate”, crede Constantin Majuru, de la Asociația Milcovul. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.